Cine poartă masca de protecție sub nas o poartă degeaba! Oamenii de știință explică de ce
În ultima vreme din ce în ce mai mulți oameni par că poartă masca de protecție doar ca să nu fie amendați de autorități, nu ca să se protejeze de noul coronavirus. Astfel, peste tot vedem oameni care o poartă sub nas, ceea ce o face aproape ineficientă, potrivit unui nou studiu.
Majoritatea oamenilor respiră de obicei pe nas întrucât acesta are rol în identificarea mirosurilor, în încălzirea și umidificarea aerului, precum și în filtrarea resturilor și a microorganismelor din aer. Respirația prin nas este, de asemenea, mai sănătoasă, îmbunătățește în mod natural funcția pulmonară și circulatorie.
Însă, tot prin nas coronavirusului poate fi mult mai ușor transmis.
Acoperirea nasului cu masca de protecție, foarte importantă în limitarea răspândirii noului COVID-19
Un studiu publicat în jurnalul Cell a analizat zonele din tractul respirator în care virusul SARS-CoV-2 pătrunde, se înmulțește și se răspândește cel mai repede. Aceștia au descoperit celulele care pot fi mult mai ușor invadate de coronavirus, prin urmare, aerosolii din cavitatea nazală pot fi mult mai ușor transmiși decât cei care se găsesc în gât sau în plămâni.
Asta înseamnă că de fiecare dată când o persoană expiră prin nas este posibil să genereze o concentrație mai mare de aerosoli care sunt infectați decât dacă ar să respira pe gură.
Prin urmarea, acoperirea nasului cu masca de protecție devine din ce în ce mai importantă.
Un alt aspect important precizat în acest studiu abordează problema modului în care virusul SARS-CoV-2 infectează prima dată plămânii. Cercetătorii sugerează, pe baza descoperirilor lor, că virusul nu ajunge în plămâni prin sânge sau prin tractul respirator. Aceștia consideră că ar putea putea ajunge la nivelul plămânilor prin inhalarea secrețiilor nazale pe care o persoană le transmite în aer.
În România, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie și în anumite spații publice, în special cele foarte aglomerate. Însă măsura a fost implementate și în alte state din Europa care se confruntă cu o nouă creștere a numărului de infectări zilnice cu SARS-CoV-2.