Roxana Bojariu, șefa Sectiei climatologice din Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a vorbit sâmbătă, la Digi 24, despre ce se va întâmpla în orele următoare în România, din punct de vedere meteorologic, mai ales că veștile nu sunt deloc bune pentru zonele afectatea deja de inundații.
„Există atenționări și avertizări, până mâine dimineață, pentru ploi intense, cod galben, inclusiv în zonele unde deja, din păcate, au fost acele efecte ale ploilor de zilele trecute, dar și pe vest acum, însă există și un cod portocaliu în Delta Dunării. Lucrul acesta evidențiază, încă o dată, particularitățile acestui ciclon, care rămâne cam în acea zonă din Europa Centrală, tocmai pentru că acele condiții de presiune la est și la nord îl forțează să se învârtă în această zonă, dar realimentându-se deasupra suprafețelor mai calde ale Mării Mediterane, pe de o parte, dar și ale vestului Mării Negre. Și avem temperaturi mult mai mari la suprafața ambelor mări. Au fost temperaturi tot mai mari toată vara și rămân încă mai mari în unele zone cu patru-5° mai mult, ceea ce alimentează cu o cantitate sporită de vapori de apă ciclonul și avem atunci precipitațiile acestea foarte intense. Deci, pe de o parte, pentru că avem aceste surse, suprafețele cale ale mărilor, pe de altă parte, pentru că ciclonul nu se poate deplasa spre est sau spre nord-est, rămâne pe loc și formațiunile noroase se învârt deasupra Europei Centrale”, a precizat climatologul Roxana Bojariu, la Digi 24.
„Avem și vestul, acum, atenționat cu cod galben pentru precipitații și oamenii ar trebui să țină cont inclusiv de actualizările acelea cu anticipație imediată, nowcasting-uri, dar acele alerte pe care le primesc pe telefon”, a completat ea.