Clubul Sportiv Riposta organizează o etapă din Circuitul European de Cadeți, în parteneriat cu Federația Română de Scrimă
În perioada 28 – 29 ianuarie 2023 va avea loc la București Cupa Riposta, la sabie feminin și masculin. Competiția face parte din Circuitul European de Cadeți și contează pentru calificarea sportivilor la Campionatele Europene și Mondiale de Cadeți 2023. Întrecerile debutează zilnic la ora 09:00, iar semifinalele sunt programate la ora 18:00.
Cupa Riposta va reuni la start aproximativ 400 de participanți din 21 de țări și se va desfășura la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst Ghermănescu”, din București.
Printre invitații la eveniment se vor afla personalități ale vieții sportive și culturale, printre care ministrul Sportului, Eduard Novak, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, și Ana Maria Popescu, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la spadă, care va înmâna și premiile.
Vor exista și momente artistice în cadrul finalelor. Astfel, pe 28 ianuarie invitați speciali vor fi Loredana si trupa Trouble Crew, condusă de Paul Gheorghe, iar pe 29 ianuarie spectatorii vor putea asculta piesele trupei Provincialii.
Scrima este unul dintre sporturile de mare tradiție în România, iar Federația Română de Scrimă a devenit, în cei 90 de ani de existență, una dintre federațiile olimpice de top din țara noastră.
Printre cele mai recente rezultate ale Federației se numără:
- Medalie de argint la JO Tokyo 2020 – Ana Maria Popescu
- Campion Mondial de Cadeți, Cairo 2021: Marco Șovar
- Medalie de bronz la Campionatul Mondial de Juniori, Cairo 2021, echipe feminin: Ilinca Pantiș, Maria Matei, Mihaela Chițu, Felicia Iacob
- Nr. 1 mondial 2019 – 2021: Ana Maria Popescu
- Medalie de bronz la Campionatul European de Scrimă Seniori, Budapesta 2019: Bianca Pascu
- Medalie de aur la Campionatul European U23, 2019, echipe masculin: Răzvan Ursachi, George Dragomir, Codrin Cozmuleanu și Matei Cîdu
- Medalie de argint la Campionatele Europene U23, 2019: Alexandra Predescu
- Medalie de argint la Campionatele Europene U23, 2019: George Dragomir
- Medalie de aur la Campionatele Mondiale de Cadeti 2018: Andrei Păștin
Clubul Sportiv Riposta este un club sportiv de scrimă înfiinţat în anul 2008, care are ca scop atât activitatea sportivă pentru amatori cât şi cea de performanța în domeniul scrimei.
Clubul Sportiv Riposta doreşte să promoveze scrima în rândurile copiilor, adolescenţilor şi adulţilor, determinându-i să îndrăgească acest nobil sport precum şi ideea de fair-play, astfel încât tot mai mulţi să-şi dorească să îmbrăţişeze această disciplină sportivă şi să devină campionii de mâine ai scrimei româneşti.
Unul dintre obiectivele clubului este de a oferi copiilor oportunitatea de a crește sănătos şi armonios, pentru a învăţa să devină responsabili şi competitivi, să-şi folosească eficient timpul liber, pentru a înţelege şi respecta regulile şi valorile unei societăţi libere şi democratice.