Prima pagină » Diverse » Comisar european: UE are nevoie de un mecanism de solidaritate obligatoriu în privința migranților

Comisar european: UE are nevoie de un mecanism de solidaritate obligatoriu în privința migranților

Comisar european: UE are nevoie de un mecanism de solidaritate obligatoriu în privința migranților

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a cerut luni ca statele membre ale Uniunii Europene să adopte un mecanism „obligatoriu” de solidaritate europeană referitor la migrație.

Declarația acesteia vine în contextul în care Johansson ar urma să prezinte săptămâna aceasta o reformă a sistemului european de azil, potrivit Agerpres.

„Trebuie să fie obligatoriu, toate statele membre trebuie să ajute atunci când există o situaţie în care un stat membru este sub presiune, când există o mulţime de oameni care au nevoie de protecţie. Dar trebuie, de asemenea, să luăm în calcul tipul de ajutor”, a spus Johansson, în contextul în care unele dintre statele membre ale Uniunii Europene se opun ideii de a prelua solicitanți de azil din țările cele mai lovite de criza migrației.

În ultimii ani, încercările de relocare a solicitanților de azil în statele membre ale UE au fost blocate, în principal de țările Grupului de la Vișegrad: Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia.

Johansson a explicat că reforma sistemului de azil pe care urmează să o propună nu include doar ideea de relocare, ci și alte situații, precum oferirea de ajutoare pentru repatriere în cazul acelor refugiați care nu primesc drept de azil în UE.

Oficialul european nu a prezentat alte detalii despre noul plan privind migrația și azilul. Acesta urmează să fie prezentat pe 23 septembrie, la două săptămâni după ce un incendiu puternic a distrus tabăra de migranți Moria din insula grecească Lesbos, lăsând fără adăpost aproximativ 13.000 de persoane.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că intenţionează să abolească controversatele „regulamente Dublin”, în virtutea cărora procesarea cererii de azil îi revine primei ţări membre în care migrantul a intrat.

Grecia se confruntă în continuare cu un număr mare de solicitanți de azil

Grecia este una dintre țările cele mai afectate de criza refugiaților, zeci de mii de migranți din Orientul Mijlociu și Africa ajungând în ultimii ani în această țară.

Incendiul care a distrus tabăra de refugiați Moria a lăsat peste 13.000 de oameni fără adăpost, acest incident readucând în atenție situația refugiaților și migranților din Uniunea Europeană.

Germania și Franța au fost de acord să preia aproape 400 de minori neînsoțiți, aceștia fiind deja transferați din Lesbos în Grecia continentală.

Ulterior, Germania a anunțat că este dispusă să mai primească 1.500 de migranți din tabără, în special familii cu copii.

Autoritățile de la Atena au anunțat că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de refugiații din tabără care au fost nemulțumiți de restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Tabăra Moria, care a fost plasată în carantină după ce 35 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 la începutul săptămânii, găzduiește 13.000 de persoane, de peste șase ori capacitatea sa maximă, de 2.200 de persoane.

Peste 4.000 de copii trăiesc în această tabără, potrivit Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele