Concert pentru Umanitate la ICR Istanbul | 600 de ani de istorie au vibrat în sunetele muzicii lui Dimitrie Cantemir
This browser does not support the video element.
Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir”, în parteneriat cu Consulatul General al României la Istanbul și Kültür Aş din cadrul Primăriei Metropolitane Istanbul, au organizat – în data de 11 mai 2023 – un concert omagial dedicat personalității marelui cărturar român Dimitrie Cantemir (1673 – 1723).
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă culturală de excepție, la Şerefiye Sarnıcı, uimitoarele Cisterne Romane, construite de Împăratul Teodosius al II –lea (408 – 450 d.Hr), care datează de aproximativ 1600 de ani.
Realizate pe o suprafață subterană mare, cu bolți și coloane, dispun de capiteluri corintice bine conservate și decorate cu frunze de acantus. Toate sursele istorice converg că au fost construite în timpul împăratului roman menționat, în jurul anului 420 d.Hr., pe baza caracteristicilor lor arhitecturale, și au deservit ca depozite de apă. Obiectivul monumental aparține patrimoniului cultural mondial și este, în prezent, unul dintre cele mai vizitate muzee de pe mapamond.
Concertul a fost susținut de Ensemble Orient – Occident Istanbul, format din următorii muzicieni și interpreți turci: Hakan Dedeler (tanbur), Eyüpcan Açıkpazu (ney), Nurullah Ejder (kanun), Murat Süngü (violoncel), Umut Hoşgör (vioară) și Fahrettin Yarkin (percuție).
De asemenea, au precizat reprezentanții ICR Isranbul, evenimentul a fost prezentat de recunoscutul muzicolog turc Serhan Bali, care a susținut prelegerea cu titlul ”Rolul lui Dimitrie Cantemir în dezvoltarea muzicii otomane”.
Concertul omagial, desfășurat sub egida Anului Cantemir (2023) – 350 de ani de la nașterea și 300 de ani de la moartea marelui cărturar român
Repertoriul a cuprins, au mai specificat reprezentanții ICR Istanbul, următoarele lucrări cantemiriene: Bayati Peşrev (Gamm-Fersa), Bestenigar Peşrev, Sazkar Peşrev, Pençgah Saz Semai, Pençgah Peşrev(Huri), Muhayyer Peşrev, Isfahan Peşrev (Nazire-i Isfahan), Buselik Peşrev, Mahur Peşrev, Büzürk Peşrev, Rast Peşrev și Hüseyni peşrev.
Evenimentul de diplomație culturală, organizat într-un loc reprezentativ pentru patrimoniul cultural mondial, a reliefat contribuția marelui cărturar român – unul din primii teoreticieni ai muzicii otomane – la patrimoniul muzical universal și va constitui un reper pentru relațiile culturale româno-turce.
Concertul omagial s-a desfășurat în data de 11 mai 2023, de la orele 21,00, sub egida Anului Cantemir (2023) – 350 de ani de la nașterea și 300 de ani de la moartea marelui cărturar român, au mai transmis reprezentanții ICR Istanbul.