Copii îmbolnăviți în tabără, la SINAIA. Au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară
Mai mulți copii s-au îmbolnăvit în Sinaia, acolo unde se aflau într-o tabără. Ei au ajuns la spital prezentând simptome de toxiinfecţie alimentară.
Din câte se pare, printre cei cu probleme ar fi și un adult.
„Au mâncat dimineaţa La Gigel”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunțat că intervine în Sinaia pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de persoane care acuză stare de rău şi prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară – greţuri, vărsături, ameţeli.
Potrivit Primăriei Sinaia, este vorba despre opt copii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani şi un adult.
Primăria a precizat că elevii „sunt în tabără, cazaţi la «Casa Elevilor», din Sinaia”, după ce iniţial administraţia locală a informat că aceştia sunt cazaţi la Vila Acvila, din Cartierul Cumpătu.
„Au mâncat dimineaţa «La Gigel», în Piaţa oraşului, şi au plecat să viziteze Casa Enescu. Starea de rău s-a declanşat în faţa Vilei Acvila”, a arătat Primăria Sinaia.
ISU Prahova a informat anterior că la locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe din cadrul SAJ Prahova.
„În urma evaluării medicale, victimele vor fi transportate la CPU Sinaia, pentru investigaţii suplimentare”, a precizat ISU Prahova.