CORONAVIRUS, mutație periculoasă în următoarea perioadă. Avertismentul cercetătorilor: „Ar trebui să ne pregătim de acum”
Mai mulți cercetători sunt convinși că epidemiile de coronavirus ar putea deveni sezoniere. Astfel, lunile de vară ar putea oferi o perioadă de pauză față de boală, care va reveni puternic în toamnă.
Covid-19 ar urma să devină o epidemie sezonieră, scrie Wall Street Journal. ”Ar trebui să ne pregătim pentru focare la fiecare câțiva ani”, a spus Stephen Kissler, biomatematician la Harvard T.H. Chan School of Public Health, care a fost coordonatorul unei echipe care a dezvoltat simulări pe calculator pentru a studia scenarii privind modul în care epidemia s-ar putea răspândi în următorii ani.
Andy Pekosz, microbiolog la Johns Hopkins University Bloomberg School of Public Health, a declarat însă că e prematur să vorbim despre cum se va comporta Covid-19 în vremea caldă.
Multe boli sunt legate de anotimpuri, cum ar fi epidemiile de gripă – iarna, iar varicela – primăvara. Chiar și vara, coronavirusul ar putea face multe victime, vizându-i pe cei mai vulnerabili dintre noi.
O rețetă optimă pentru suprimarea epidemiei de Covid-19 este formată din temperaturi mari și umiditate mare.