CRIZA POLITICA: ISRAEL votează în a treia rundă electorală decisivă pentru Netanyahu
Momentul adevărului a venit luni în Israel, unde are loc al treilea scrutin legislativ în mai puţin de un an, care ar putea să pună capăt celei mai importante crize politice din ţară şi să pecetluiască soarta premierului în exerciţiu Beinjamin Netanyahu, inculpat de corupţie, relatează AFP.
După alegerile din aprilie şi septembrie 2019, care nu au condus la o departajare a Likului (dreapta) lui Netanyahu de formaţiunea Kahol Lavan (”Albastru-alb”, centru) a lui Benny Gantz, israelienii votează pentru a încheia acest adevărat triatlon politic.
Un lucru s-a schimbat de la ultimul scrutin – Benjamin Netanyahu a devenit în noiembrie primul şef de Guvern israelian în funcţie care a fost inculpat de corupţie, deturnare şi abuz de încredere.
Într-unul dintre dosare, justiţia îl suspectează că a acordat favoruri guvernamentale ce ar fi putut aduce milioane de dolari patronului societăţii de telecomunicaţii Bezeq, în schimbul unei acoperiri în presă favorabile la una dintre publicaţiile grupului.
Inculparea lui Netanyahu, care îşi joacă viitorul politic cu două săptămâni înainte de începerea procesului său – la 17 martie -, nu i-a clintit pe susţinătorii săi din Likud, potrivit ultimelor sondaje. Acestea preconizează o nouă luptă strânsă cu Gantz, care ar putea să se joace la unul-două mandate.