CTP, despre Traian Băsescu și dezvăluirile Elenei Udrea: „Încearcă s-o dea pe cant, ca între șmecheri!”
This browser does not support the video element.
„Doamna Udrea a spus, expressis verbis, public, i-am spus președintelui că Cocoș mi-a spus că i-a zis Coldea să-i dea 500.000 lui Ghiță. I-am transmis această informație, zice doamna Udrea, președintelui țării. Domnul Băsescu recunoaște lucrul ăsta, după care se întâmplă ceea ce am discutat la această masă în prima secundă în care doamna Udrea a făcut această comunicare: domnul Băsescu nu face nimic. Sub ce motiv? Nu aveam eu mijloace să verific SRI-ul. Asta este una dintre cele mai năucitoare afirmații pe care le-am auzit vreodată de la cel mai înalt nivel în stat. Formal, putea să depună o sesizare la Comisia SRI. Sau putea să-l cheme pe Coldea și să-l ancheteze pe loc. Este numit de el, este sub conducerea lui. Chiar încearcă să ne prostească pe toți? La limită, putea să ridice problema asta chiar în CSAT pentru că este o problemă de siguranță națională”, spune CTP, care-l vede pe Traian Băsescu ca pe un „șmecheraș”:
„Domnu’ Băsescu încearcă, în continuare, s-o dea pe cant chestia asta, ca între șmecheri. Când arunci banul și el cade pe cap sau pajură și tu speri să se înfingă în pământ, să cadă pe cant. Să nu o abandoneze nici pe doamna Udrea și să continue să spună că el nu puteasă verifice SRI-ul”.
Editorialistul gândul este de părere că fostul președinte al României a greșit grav în momentul că care a aflat informații de la Elena Udrea și că ar trebui să fie anchetat, de Comisia de Control al SRI sau chiar de Procuratură: „Indiferent de adevărul sau neadevărul zicerii doamnei Udrea, dacă putem problema, dacă așa ceva ar fi fost adevărat, ce a făcut din punct de vedere procedural, pentru că îl obliga procedura pe președinte, aflat în posesia unei astfel de alegații, să o verifice. Din punctul meu de vedere în momentul de față președintele trebuie verificat. Trebuie chemat la Comisia de Control al SRI, trebuie chemat și la procuratură ca să explice de ce nu a dat curs, procedural, informației de la doman Udrea. Nu discutăm dacă este adevărat sau nu”.