Cu câți lei se vinde kilogramul de CIREȘE acum, în România. Cât costă o singură cireașă
Cu câți lei se vinde kilogramul de cireșe în România? Prețul cireșelor a devenit, în ultimii ani, subiect de dezbateri aprinse dar și de stupoare, mai ales la început de sezon când costul unui kilogram pare ireal.
În sezonul 2024, cireșele au început să apară în piețe. Însă, prețul lor este de-a dreptul exorbitant! Mai mult, în noul sezon, din cauza prețului incredibil de mare, cireșele au ajuns să vândă și la bucată! Cât costă o singură cireașă?
În piețele din Constanța și-au făcut apariția și cireșele, deși mai sunt aproape 2 luni până la sezonul lor. Prezența lor pe tarabe este însă mai degrabă de decor, în condițiile în care se vând ba cu 250 de lei kilogramul, ba cu 150 de lei kilogramul. Depinde de piață. cel mai probabil.
Însă, șocant dea dreptul este faptul că minuscula cireașă a ajuns să se vândă la bucată! Imaginea cât o mie de cuvinte a fost postată de un constănțean pe Facebook, fotografia reusșind să adune zeci de comentarii.
”Foarte bune de privit!”, ”Cele cu carne la prețul aurului”, ”La prețul ăsta sigur sunt umplute cu… carne!”, ”Le-aș mânca cu paine sa mă satur pentru un an”, au fost doar câteva dintre comentarii.
Iar dacă ai poftă de pepene, trebuie să știi că un kilogram costă ”doar” 19.5 lei. Însă, costul unul pepene ajunge la 200 de lei bucata deoarece pepeni sub 8 sau 10 kilograme nu există la vânzare.