Cum a ajuns o BADANTĂ din Italia să riște să rămână în stradă pentru doar 2.000 de euro. Povestea tristă a femeii

Publicat: 25 05. 2024, 15:52
Fotografie cu caracter ilustrativ

O badantă care a ajuns în Italia, în speranța unui trai mai bun, a ajuns acum într-o situație tragică.

Sosită din străinătate pentru a lucra ca îngrijitoare, femeia și-a găsit rapid un loc de muncă și chiar a reușit să trimită bani acasă. De asemenea, ea a reușit să își aducă și mama în Italia, în condițiile în care aceasta din urmă avea nevoie de îngrijiri medicale.

În timp, ea a reușit chiar să cumpere un apartament în Perugia, însă izbucnirea pandemiei de COVID-19 și criza economică provocată de aceasta și care continuă și astăzi i-au distrus, pur și simplu, viața, arată rotalianul.com.

Nu a mai găsit unde să muncească

După declararea pandemiei, femeia nu prea și-a mai găsit de muncă. Între timp, starea de sănătate a mamei sale s-a deteriorat, astfel că a fost nevoită să renunțe la muncă pentru a se ocupa de ea.

Aproape că nu mai putea nici măcar să iasă din casă prea mult, pentru că mama sa avea nevoie constantă de ea.

După ce mama sa a decedat, badanta nu a avut nici măcar bani de înmormântare. Astfel, ea a fost nevoită să apeleze la primărie, care a acoperit cheltuielile cu înhumarea.

Fără un loc de muncă, femeia a început să primească ajutor social. Însă banii au fost puțini, astfel că ea nu și-a mai permis să plătească constant cheltuielile de întreținere.

Astfel, ea a fost acționată în instanță pentru o datorie de aproape 2.000 de euro.

Femeia ar putea rămâne fără casă la sfârșitul acestei luni, notează sursa citată.

„Aceste dificultăți economice, cum este de înțeles, nu i-au mai permis să facă față costului vieții, și să plătească la timp cheltuielile de întreținere”, a transmis avocatul femeii.

Ea a încercat să obțină un împrumut pentru a-și achita datoriile și a salvat parțial situația, reușind să reducă suma restantă. Cu toate acestea, rămâne incert dacă va putea evita pierderea casei.

În întâmpinarea depusă la tribunal, se subliniază că valoarea totală a datoriei este chiar mai mică decât valoarea estimată a garajului inclus în proprietate, care este de 3.000 de euro.

Sursa foto: Shutterstock