Prima pagină » Diverse » Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește

Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește

Cum a reușit un român să își cumpere 5 APARTAMENTE pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește
Cum a reușit un român să își cumpere 5 apartamente pe malul mării, în Italia. Mulți nu îl cred atunci când povestește

Piața imobiliară a luat-o razna în ultima vreme, iar în România, cea din Cluj-Napoca prezintă prețuri de-a dreptul aberante.

Fie că vorbim despre chirii, fie că e vorba despre cumpărarea unei proprietăți, nivelul prețurilor este de nesuportat pentru mulți români.

Iar dacă cineva care deține un imobil în Cluj-Napoca reușește să vândă locuința la prețul pieței, poate face o afacere bună.

Este și cazul unui român care și-a cumpărat cinci apartamente în Italia, pe malul mării, după ce a reușit să vândă o singură proprietate din Cluj-Napoca, arată CANCAN.

Cum a reușit românul să își cumpere cinci proprietăți în Italia

Un român i-a lăsat pe toți mască după ce a dezvăluit că și-a cumpărat 5 apartamente cu 3 camere, situate la malul mării în Italia, cu suma de 220.000 de euro. Punctul culminant al discuției a venit în momentul în care bărbatul a ținut să puncteze că-și putea cumpăra în Cluj doar un apartament cu 3 camere, la banii respectivi. Sigur, o locuință nouă, amenajată și utilată, însă la un preț colosal pentru un oraș din România.

Povestea a fost dezvăluită de un vlogger, care a luat la întrebări, pe stradă, mai mulți clujeni, legat de situația imobiliară din oraș.

„Eu am cumpărat cu 220.000 de euro, cinci apartamente de trei camere pe malul mării Tireniene, în nordul Calabriei. Cu 220.000 de euro, aici, cumperi doar unul de trei camere, la cheie, amenajat. Cred, nu știu dacă îți ajung. Am vândut un apartament de trei camere si am luat cinci în Italia”, a povestit bărbatul.

Care au fost reacțiile

Oamenii au reacționat la povestea clujeanului, iar mulți dintre ei pur și simplu nu cred povestea.

„Prețurile sunt mari, așa este. Dar ce treabă are Clujul cu Calabria? Până la urmă, omul care și-a luat cinci apartamente în Calabria, stă și face bani tot în Cluj…”, a comentat cineva.

„A visat azi noapte că si-a luat cinci apartamente în Italia.”, a spus un utilizator de pe Instagram.

„Cinci apartamente cu trei camere în Calabria e vrăjeală curată. Sunt sigur că e total invers”, a mai scris o persoană.

„Eu locuiesc în Cluj și am stat și în Italia. Într-un oraș de dimensiunea Clujului, în Italia îți cumperi lejer un apartament cu trei camere la 60.000 de euro”, a fost o altă părere.

Sursa foto: Shutterstock

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele