Ambrozia este o buruiană care crește aproape peste tot, apare primăvara și înflorește în luna august, astfel încât la mijlocul lunii septembrie este momentul în care nivelul de polen de ambrozie este de obicei cel mai ridicat.
Ambrozia crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, dar și în grădini și parcuri neîngrijite, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, producând pagube semnificative de recoltă.
Deși primăvara este sezonul în care se activează alergiile provocate de polenul plantelor, extrem de periculoase pentru copii sau pentru cei cu un sistem imunitar hipersensibil, ambrozia înflorește între sfârșitul lui iulie și sfârșitul lui septembrie.
Alergia la ambrozie se declanșează atunci când sistemul imunitar al unei persoane reacționează la polenul acestei plante. Reacția alergică este răspunsul natural al organismului după expunerea la un alergen, în acest caz polenul. La contactul cu polenul de ambrozie (atingere, inspirare sau ingerare), sistemul imunitar se activează și eliberează substanțe chimice inflamatorii, cum ar fi histamina, pentru a lupta împotriva alergenului pe care îl consider o amenințtare. Aceste substanțe chimice determină semnele și simptomele caracteristice alergiilor sezoniere.
Alergia la ambrozie este sezonieră și constă în: strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții postnazale, înroșire a ochilor, tușe seacă, wheezing și dispnee în special dimineață și seară, urticarie.
Speciile de ambrozie sunt ierburi sau arbuști nu foarte înalte (deși unele specii ating o înălțime de 4 m). Au tulpini erecte și híspide, care se prezintă în smocuri dense de până la o jumătate de metru în diametru, cu ramificație bazală. Rădăcina tinde să fie conică și profundă, făcând dificilă eradicarea; unele sunt rizomatice. Frunzele sunt bi-pinnatífate, lobate, având pețiolele cu aripi, de culoare gri-verde argintie dinspre superior înspre inferior, opuse la bază și alterne pe ramurile superioare.
Sursa foto: Shutterstock