Cum să faci cele mai bune GOGOȘI de casă, decupate cu paharul. Rețeta din caietul bunicii

Publicat: 09 04. 2024, 13:55
Actualizat: 09 04. 2024, 15:52
sursă foto: pixabay.com

Cum să faci cele mai bune gogoși de casă, decupate cu paharul? Deși în zilele noastre poți găsi tot felul de bunătăți chiar și numai la un click distanță, gusturile din copilarie nu se pot găsi atât de ușor. 

Așadar, dacă îți e poftă de ”ceva bun” cu gust de copilărie, tot ce trebuie să faci e să cauți o rețetă și să te apuci de treabă. Pentru a prepara cele mai gustoase și pufoase gogoși nu este nevoie de foarte multe ingrediente.

Rețetă de gogoși cu paharul

Ingrediente 

500 g făină
2 ouă
un pahar de lapte
1/2 pahar de zahăr
un plic de drojdie
coaja unei lămâi
2-3 lingurițe esență de vanilie
zahăr pudră
ulei

Mod de preparare

Laptele se pune la încălzit și se adaugă și zahărul. După ce compoziția a devenit călduță, se pune și drojdia împreună cu o mână de făină. Se lasă la dospit aproximativ 15 minute.

Se vor adăuga și ouăle, coaja de lămâie și esența. Aluatul se pune din nou la dospit pentru aproximativ 20 de minute.

După ce a crescut, aluatul se va întinde pe masă. Acesta nu trebuie să fie foarte gros, ci de aproximativ 2 cm. Gogoșile vor fi decupate cu ajutorul unui pahar.

Aluatul care rămâne după decuparea primelor gogoși se va întinde din nou și se va decupa următoarea serie de gogoși. Tot așa până când rămânem fără aluat de întins.

După ce uleiul s-a încins, gogoșile se vor pune în tigaie și se vor prăji pe ambele părți până când devin rumene. La final se pudrează cu zahărul pudră.