Cum se salută între ei ELEFANȚII. Descoperire uluitoare a oamenilor de știință
Pe lângă vorbire, fiinţele umane folosesc adeseori doar o mână sau un sărut pentru a-şi saluta semenii. Elefanţii, în schimb, folosesc în acest scop o gamă largă de semnale pe care le combină în funcţie de atenţia pe care o primesc de la congenerii lor.
Și, mai arată studiul publicat în revista Communications Biology, aceste pachiderme se strigă pe nume între ele.
Elefanții se salută prin gesturi
Autorii studiului evocă „o constelaţie de semnale cu ajutorul cărora elefanţii se salută între ei prin gesturi şi vocalizări specifice”.
Realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Biologie comportamentală şi cognitivă din cadrul Universităţii din Viena, studiul recent publicat dezvăluie că acele semnale „sunt dirijate spre un individ şi modalitatea lor de execuţie depinde de starea de atenţie vizuală a destinatarului”.
Dificultatea de observare detaliată a comportamentelor individuale într-o turmă de elefanţi sălbatici i-a determinat pe cercetători să îşi îndrepte atenţia spre o mică turmă compusă din nouă elefanţi de savană care trăiesc în semi-captivitate, masculi şi femele, în rezervaţia Jafuta, din Zimbabwe.
Ei au alcătuit mai întâi un repertoriu de semnale de comunicare folosite de aceste animale. Repertoriul include semnale acustice (din care mormăitul este cel mai frecvent), semnale vizuale (mai ales mişcări ale urechilor, capului şi cozii), semnale tactile (frecare sau contact între indivizi), semnale olfactive (cum ar fi urinarea sau secreţiile glandulare) şi chiar semnale seismice (prin lovituri de picior aplicate asupra solului).
Apoi, echipa a înregistrat şi a codificat peste 1.200 de semnale emise, dintre care o cincime au fost vocalize, dintr-un total de 89 de întâlniri înregistrate într-o perioadă de două luni. Semnalele olfactive, cu urinare, defecare sau secreţii glandulare au fost prezente în aproape trei sferturi dintre întâlniri.
Care sunt cele mai folosite semnale
Aceste întâlniri au relevat întotdeauna o combinaţie de semnale, cele mai frecvente combinând mârâitul şi fluturări ale urechilor, urmate de mârâitul asociat cu înţepenirea urechilor în poziţie ridicată.
În sălbăticie, masculii preferă utilizarea trompelor pentru a atinge organe asociate mirosului (baza cozii sau glandele temporale, plasate pe cap) sau doar mârâituri. În rezervaţie, masculii s-au comportat mai degrabă precum femelele: prin „întâlniri elaborate”, asociind mai multe semnale şi consolidând ipoteza, conform studiului, că astfel de comportamente „servesc la întărirea legăturilor sociale”.
Un criteriu esenţial pentru calificarea unei comunicări ca fiind intenţionată este faptul că aceasta se adresează unui public specific.
Acest lucru s-a dovedit că există şi în cazul elefantului, care îşi adaptează semnalele în funcţie de atenţia vizuală pe care o primeşte din partea destinatarului său: el va alege mai degrabă semnalele tactile sau acustice în cazul în care congenerul său nu se uită la el, dar va folosi semnale vizuale silenţioase, fluturând din urechi sau defecând, în caz contrar.
Autorii studiului au recunoscut totuşi că, în acest stadiu, nu ştiu dacă ordinea utilizată în aceste semnale are vreo semnificaţie.
CITEȘTE ȘI:
Cum se adaptează animalele sălbatice schimbărilor climatice?