Cum va fi înmormântat primul român decedat COVID-19. Măsurile sunt extreme

Cum va fi înmormântat primul român decedat COVID-19. Măsurile sunt extreme
Cum va fi înmormântat primul român decedat COVID-19. Sursă FOTO Mediafax
Publicat: 22/03/2020, 14:55
Actualizat: 22/03/2020, 15:00

Primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României a fost înregistrat astăzi.  Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății se reglementează clar modul în care vor fi manipulate trupurile neînsufleţite, protocolul de înmormântare este unul foarte strict și nu permite o ceremonie de comemorare mare.

Măsurile apar în Ordinul pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), semnat de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și publicat deja în Monitorul Oficial.

Așadar, cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului au permisiunea de a vedea cadavrul şi doar îmbrăcaţi cu echipament de protecţie, conform Protocolului specific. Trupurile celor neînsuflețiți sunt pulverizate cu produse biocide şi introduse în saci, care sunt de asemenea pulverizaţi și ei, iar mai apoi sigilați.

„Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol)”, se prezicează în documentul menţionat.

După această procedură cadavrul merge către morgă, iar liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate tot cu produse pe bază de formol.

„În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul, se vor anunţa autorităţile competente în vederea ridicării şi înhumării în cel mai scurt timp”, se precizează în același document.

Înhumarea se realizează în cel mai scurt timp posibil.

Bărbatul răpus de virusul COVID-19 este din Filiaşi, judeţul Dolj. Acesta avea afecțiuni preexistente foarte grave,o patologie neoplazică în stadiu terminal(cancer). Pentru cazurile de pacienți care decedează în această perioadă autoritățile au elaborat niște proceduri stricte.

Sursă FOTO Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile