Cum va fi înmormântat primul român decedat COVID-19. Măsurile sunt extreme
Primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României a fost înregistrat astăzi. Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății se reglementează clar modul în care vor fi manipulate trupurile neînsufleţite, protocolul de înmormântare este unul foarte strict și nu permite o ceremonie de comemorare mare.
Măsurile apar în Ordinul pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), semnat de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și publicat deja în Monitorul Oficial.
Așadar, cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului au permisiunea de a vedea cadavrul şi doar îmbrăcaţi cu echipament de protecţie, conform Protocolului specific. Trupurile celor neînsuflețiți sunt pulverizate cu produse biocide şi introduse în saci, care sunt de asemenea pulverizaţi și ei, iar mai apoi sigilați.
„Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol)”, se prezicează în documentul menţionat.
După această procedură cadavrul merge către morgă, iar liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate tot cu produse pe bază de formol.
„În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul, se vor anunţa autorităţile competente în vederea ridicării şi înhumării în cel mai scurt timp”, se precizează în același document.
Înhumarea se realizează în cel mai scurt timp posibil.
Bărbatul răpus de virusul COVID-19 este din Filiaşi, judeţul Dolj. Acesta avea afecțiuni preexistente foarte grave,o patologie neoplazică în stadiu terminal(cancer). Pentru cazurile de pacienți care decedează în această perioadă autoritățile au elaborat niște proceduri stricte.
Sursă FOTO Mediafax