Cum va fi vremea în weekend la Sinaia, Bușteni și Predeal
Zilele de ploi, vânt și temperaturi scăzute din această săptămână s-au terminat, următoarele trei zile fiind cu temperaturi în creștere și fără precipitații în multe zone din țară.
Schimbarea de vreme, de la temperaturi sub ceea ce ar fi fost normal la depășiri ale valorilor obișnuite pentru această perioadă, de la ploi abundente și chiar vijelii, la cer fără nori, se datorează unui câmp de presiune ridicată, care aduce spre țara noastră o masă de aer cald, potrivit datelor de la Prognoze Meteo transmise pentru Gândul.
Acest tipar de vreme bună se va resimți și în zonele montane, unde temperaturile maxime cresc de la o zi la alta. Astfel, dacă vineri au fost doar 14 – 16 grade, sâmbătă, temperatura va urca la 18 – 20 de grade, iar duminică va ajunge la 23 – 24 de grade.
Temperaturile minime ale dimineții de sâmbătă vor fi modeste, nu vor urca mai sus de 3 – 5 grade, iar pe crestele Carpaților Meridionali se pot atinge chiar valori ușor sub 0 grade, spre -1 grad. Noaptea de sâmbătă spre duminică va avea temperaturi în jurul a 6 – 9 grade.
Dacă pe parcursul zilei de vineri au fost ploi în aproape toate zonele montane, sâmbătă și duminică aduc și la munte un cer senin.
Vremea în stațiunile de pe Valea Prahovei
Sinaia
- Temperaturi minime: 5 grade vineri, 4 grade sâmbătă, 7 grade duminică.
- Temperaturi maxime: 12 grade vineri, 16 grade sâmbătă, 19 grade duminică.
- Cer variabil vineri, condiții de ploaie slabă, sâmbătă și duminică cer senin pe tot parcursul zilei.
- Vânt cu viteze de la 11 km/h până la 12 km/h. La rafală se pot atinge viteze de 70 de km/h vineri, 45 – 55 km/h sâmbătă și duminică, din direcția N, NV, S, SV.
Brașov
- Temperaturi minime: 8 grade vineri, 5 grade sâmbătă, 11 grade duminică.
- Temperaturi maxime: 14 grade vineri, 20 grade sâmbătă, 23 de grade duminică.
- Cer variabil vineri, condiții de ploaie, posibil furtuni, se pot acumula 7 – 10 l/mp, sâmbătă și duminică cer senin pe tot parcursul zilei.
- Vânt cu viteze de la 10 km/h până la 15 km/h, iar la rafală, chiar și 38 – 48 km/h din direcția N, NV, SV, E.
Predeal
- Temperaturi minime: 5 grade vineri, 3 grade sâmbătă, 8 grade duminică.
- Temperaturi maxime: 11 grade vineri, 17 grade sâmbătă, 20 de grade duminică.
- Cer variabil vineri, condiții de ploaie, se pot acumula 5 l/mp. Sâmbătă și duminică va fi cer senin pe tot parcursul zilei.
- Vânt cu viteze de la 9 km/h până la 12 km/h, iar la rafală se pot atinge 31 – 46 km/h din direcția N, NV, SV.
DISCLAIMER: Administrația Națională de Meteorologie este singura instituție abilitată să emită prognoze și avertizări oficiale.