Cum vor fi sanctionati cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi. Amenzi mărite considerabil, în urma modificării legislației

Publicat: 24 07. 2020, 10:05
Actualizat: 24 07. 2020, 10:07

Modificările aduse legii pentru protecţia şi promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap măresc considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Amenzi mărite considerabil pentru cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi

Astfel, cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei, precum şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, potrivit Legii nr. 145/2020.

Anterior, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei şi cu ridicarea mijlocului de transport parcat.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Persoanele care solicita încadrarea în grad de handicap vor beneficia de gratuitate pentru obținerea documentelor medical

De asemenea, în urma modificării legislative persoanele care solicita încadrarea în grad de handicap vor beneficia de gratuitate pentru obținerea documentelor medicale și pentru evaluările medicale și psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului de evaluare complexa, în baza alocărilor din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele cu handicap vor avea dreptul la dotarea cu echipament tehnic adaptat cerințelor educaționale, in cadrul procesului de învățământ

În cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap vor avea, în baza Legii nr. 145/2020, dreptul la dotarea cu echipament tehnic adaptat cerințelor educaționale ale persoanei cu handicap, inclusiv aplicații informatice sau dispozitive pentru transformarea textului scris/vorbit în forme de comunicare vizuala, auditive, augmentativa, după caz. Totodată, autoritățile publice au obligația să asigure pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaționale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învățământ obișnuit.

În ceea ce privește transportul, autoritățile administrației publice și locale, precum și societățile comerciale ce dețin licență de traseu au obligația:

a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, dotate inclusiv cu sisteme de avertizare audio și video

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație, în limitele tehnice posibile, conform reglementarilor în vigoare, pentru a raspunde nevoilor persoanelor cu handicap, inclusiv în ceea ce privește dotarea acestora cu sisteme de avertizare audio și video

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoane juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.