„CUTREMUR” pe piața media din România! S-a închis o cunoscută televiziune, cu o istorie de 25 de ani
O altă televiziune din România pune lacăt pe redacție. Mix TV, un canal local din Brașov, și-a închis oficial ușile.
Mix TV este un post fondat și deținut de Aristotel Căncescu, care a ocupat funcția de șef al CJ Brașov, reprezentând PNL.
La începutul lunii aprilie 2024, Mix TV și-a întrerupt emisia, iar presa locală a raportat că CNA a retras licența acestui post de televiziune.
Societatea Canaris SRL, care administra canalul TV, a fost cea care a cerut CNA să retragă licența, scrie stiripesurse.ro.
Mix TV și-a încetat transmisia încă din data de 1 aprilie, iar un inspector al CNA din zonă a explicat că societatea respectivă se află în insolvență.
Pe 18 iunie, licența acestui post TV ar urma să expire, dar, din cauza insolvenței societății care o opera, nu s-a putut depune dosarul complet pentru prelungirea acesteia.
„Suntem doar cronicarii clipei”
Emisia s-a oprit începând cu 1 aprilie. Onelia Pescaru, care a fost la conducerea Mix TV timp de 22 de ani, dar a părăsit deja trustul de presă condus de Aristotel Căncescu cu aproximativ 3 ani în urmă, a comentat închiderea postului pe contul său de Facebook.
„A fost un final aşteptat, previzibil, prefaţat de o agonie tristă şi urâtă…
Din păcate, trusturile de presă sunt afaceri şi, chiar dacă la temelia lor se pune atât de mult suflet, banul e cel care contează şi cel care dictează. Noi, jurnaliştii, suntem doar cronicarii clipei, pentru că munca asta este pe cât de grea şi frumoasă, pe atât de efemeră. Ştirea zboară cum s-a terminat de difuzat, emisiunea la fel, pentru că vin altele şi altele şi totul este rapid uitat şi iute înlocuit. Că aşa e viaţa”, a scris Onelia Pescaru.
Televiziunea Mix TV, deținută de Aristotel Căncescu, și-a încetat emisia încă din data de 1 aprilie, iar CNA a retras deja licența postului, după 25 de ani de existență, mai scrie sursa citată.
Sursa foto: Pixabay (caracter ilustrativ)