D.B. reacționează după dezvăluirile Gândul
D.B. – CEO şi fondator al N.S.S. – reacționează după dezvăluirile Gândul și transmite că toate companiile din grupul N. sunt un jucător important de pe piața de profil din domeniul jocurilor de noroc, fiind recunoscute drept unele dintre cele mai inovative și performante companii de acest tip.
Evoluția și succesul de care se bucură aceste companii, mai spune D.B., se datorează implementării dispozițiilor legale în vigoare în cadrul soluțiilor software oferite clienților săi, acționând astfel ca un liant între operatorii de jocuri de noroc și autoritățile de reglementare, scopul fiind asigurarea deplinei legalități și transparențe în procedurile de monitorizare și raportare a activității industriei.
Punctul de vedere al lui D.B. a fost transmis ca urmare a articolului Gândul din 3 octombrie 2023, iar acesta precizează că – ”în lumina recentelor declarații ale Prim-Ministrului României, Marcel Ciolacu, cu privire la pretinse presiuni făcute de persoane din industria jocurilor de noroc în răspuns la modificările legislative în dezbatere – înțelegem să ne delimităm complet de orice astfel de acțiuni și să aducem clarificările necesare astfel încât publicul să aibă o perspectivă corectă și transparentă în ce privește activitatea companiilor din grupul N. și, cu precădere, a programelor software Jackpot 3.0 și N.T.C., contrar a ceea ce s-ar putea înțelege din articolul din 03 octombrie 2023 în ce privește pe domnul D.B. și companiile din grupul N.
Sub un prim aspect, companiile din grupul N. care au dezvoltat programele Jackpot 3.0 și N. Total Control activează în deplină legalitate în industria jocurilor de noroc în baza licențelor emise de ONJN pentru producţia, distribuţia de programe/ dispozitive pentru desfășurarea sau managementul activității de jocuri de noroc, fiind deopotrivă furnizori de servicii de reparații şi întreținere pentru mijloacele de joc și alte servicii corelative industriei jocurilor de noroc.
În ce privește programul N.T.C. (sistemul de monitorizare Ne.), legislația în domeniul jocurilor de noroc impune ca mijloacele de joc/aparatele prin intermediul cărora se desfășoară activitatea de jocuri de noroc de tip slot-machine să fie conectate prin intermediul programelor informatice la un sistem informatic centralizator.
Prin urmare, sistemul de monitorizare N.T.C. a fost dezvoltat de grupul N. și a fost pus la dispoziția operatorilor de jocuri de noroc, cărora le incumbă obligația de a folosi un sistem informatic centralizator, conectat la un terminal situat la ONJN, care să conțină, raporteze și să permită accesul la informații privind totalul taxelor de participare colectate zilnic, totalul premiilor acordate zilnic, precum și evidența terminalelor interconectate în sistem. La acest moment, sistemul de monitorizare N. este folosit de lideri din piața jocurilor de noroc tradiționale.
Sistemul N. a fost primul sistem informatic din Romania care a obținut certificarea GLI – Gaming Laboratories International Audit Evaluation Olanda – , în urma unei evaluări riguroase a codului sursă care alcătuiește modulele software. În urma acestei evaluări, în care au fost incluse teste bazate pe normele prevăzute în legislația națională, sistemul N. a primit avizarea în ceea ce privește corectitudinea colectării și a raportării datelor în timp real, algoritmilor de calcul din modulele utilizate, inclusiv Jackpot (și Hidden Jackpot).
Totodată, sistemul de monitorizare deține și certificarea ISO27001, care are la baza principii ce definesc termenul de „securitate a informației” precum confidențialitatea, dar si integritatea sau disponibilitatea informației. Sintetizând, scopul acestui sistem informatic centralizator este acela de a asigura posibilitatea autorităților de a verifica, în timp real, respectarea prevederilor legale de către operatorii de jocuri de noroc.
Astfel, prin intermediul sistemului N. ne asiguram că toate modificările efectuate in sistem, de către orice persoană, sunt înregistrate pana la cel mai mic detaliu si pot fi puse la dispoziția autorităților în orice moment.
Având în vedere înregistrarea pas cu pas a tuturor acțiunilor monitorizate, sistemul a permis ca pe parcursul ultimilor 6 ani să venim în sprijinul autorităților sau partenerilor noștri cu orice date sau rapoarte oficiale solicitate de către aceștia.
În ce privește programul Jackpot 3.0, acest sistem include, în istoric, informații care nu pot fi șterse sau modificate, el furnizând și un raport al fiecărui premiu acordat, prin care se poate verifica dacă premiul a fost acordat conform regulamentului declarat, cu detalii precum: miza curentă a mijloacelor de joc participante la acel jackpot, suma de la care a pornit, suma la care a fost câștigat premiul și condițiile de câștig ale premiului. Astfel, se poate obține toată traiectoria unui premiu jackpot din momentul în care a fost declarat la ONJN și activat în sistem, până în momentul în care s-a acordat un câștig.
Aceste jurnale au fost integrate pentru a elimina orice suspiciune de intervenție frauduloasă asupra unui program de jackpot, respectiv câștigarea unui premiu jackpot în afara regulamentului de jackpot declarat de către operatori către ONJN. În acest mod, algoritmul de acordare al premiilor este complet aleatoriu și nu poate fi influențat în niciun mod. Setările promoției trebuie declarate și aprobate în prealabil de către ONJN și este în răspunderea operatorului de jocuri de noroc ca setările aplicate să coincidă cu cele declarate.
În ce privește „Hidden Jackpot”, acesta este de fapt un jackpot surpriză, care este însă afișat pe monitoarele din locație atunci când premiul este câștigat. Afirmația că acesta simulează câștiguri este eronată, întrucât câștigul este real și întotdeauna afișat pe ecran în locație, fiind vizibil tuturor celor prezenți. Fiind un premiu surpriză, singurul aspect care nu este afișat este legat de acumularea valorii (incrementare), fapt ce nu influențează în niciun mod șansele de câștig și/ sau premiile acordate și nici modul de raportare al acestuia.
Așadar, ideea potrivit căreia sistemul Jackpot 3.0 ar include un program, „Hidden Jackpot”, care ar permite alterarea jocului, cu scopul de a-l păcăli pe jucător și a înlătura caracterul real/aleatoriu al premiului are la bază cel mai probabil o neînțelegere a specificului acestui program.
În clarificarea acestei neînțelegeri, punctăm că sistemul de monitorizare N. pe care l-am oferit unor companii proeminente de jocuri de noroc are integrat un sistem de protecție care nu permite activarea unui jackpot direcționat sau acordat doar pe un singur mijloc de joc, având drept referință prevederile legale conform cărora un jackpot trebuie să fie activ pe cel puțin două mijloace de joc.
Totodată, subliniem că orice jackpot sau campanie promoțională organizată într-o locație de jocuri de noroc este supusă unor regulamente prin care organizatorul explică modul de funcționare, iar prin intermediul Sistemului de monitorizare N. se poate verifica oricând dacă regulamentul a fost respectat.
Afirmațiile potrivit cărora aceste operațiuni sunt „frauduloase” și „greu detectabile de inspectorii ONJN” nu sunt conforme cu realitatea, operațiunile desfășurându-se potrivit campaniilor promoționale legal desfășurate, iar toate informațiile pot fi accesate de autoritățile statului competente în materie, prin intermediul sistemului de monitorizare menționat mai sus, la care ONJN are acces.
Prin urmare, afirmațiile redate în cuprinsul articolului potrivit cărora programele N.T.C. sau Jackpot 3.0 (inclusiv Hidden Jackpot) sunt „malițioase” sau facilitează evaziunea fiscală au la bază o confuzie în privința scopului și modului în care funcționează aceste programe.
Mai exact, scopul programelor este tocmai să supravegheze activitatea industriei jocurilor de noroc și să prevină orice fel de fraude din partea oricărui actor din această industrie.
Tocmai în îndeplinirea acestui scop, companiile din grupul N. au arătat întreaga disponibilitate în a transfera cu titlu gratuit sistemul de monitorizarea N.T.C. în beneficiul autorităților de supraveghere și reglementare a industriei jocurilor de noroc. Acest demers vine în contextul în care activitatea de monitorizare a devenit una secundară în cadrul grupului și, totodată, s-a decis renunțarea la jocurile de noroc tradiționale (cum ar fi jocurile cunoscute sub denumirea „păcănele”), ultimii ani fiind în schimb dedicați consolidării activității în zona online.
Sub un al doilea aspect, companiile din grupul N. și/sau programele dezvoltate de aceste companii nu sunt și nici nu au fost în vreun moment implicate în anchete DNA. Prin urmare, informațiile în acest sens prezentate în cadrul articolului nu sunt în conformitate cu realitatea.
Sub un al treilea aspect, este important să clarificăm că fosta președintă a ONJN, Odeta Nestor nu este/nu a fost acționară în cadrul companiilor din cadrul grupului N., conduse de către domnul B., după cum poate fi verificat și prin studierea extraselor ONRC privind companiile din grupul N.
Subliniem și că nu există nicio altă conexiune între activitatea domnului B. sau a companiilor din grupul N., pe de o parte, și persoane care dețin sau au deținut funcții în cadrul ONJN, pe de altă parte.
În egală măsură, afirmația potrivit căreia domnul B. are interesul de a „fenta statul român” prin intermediul unor societăți din Malta este și ea rezultatul unei confuzii, cât timp toate societățile din grupul N. activează în România. Mai mult decat atat, aceste societati cat si altele in care Dl. B. este actionar, au contribuit in ultimii ani la bugetul de stat cu echivalentul a peste 100 milioane de euro.
Nu în ultimul rând, luând în considerare întreg contextul articolului, difuzarea unor imagini cu domnul B. (realizate fără cunoștința sa în timp ce se afla pe stradă/împreună cu familia) sau invocarea unui eveniment privat organizat de domnul D.B. în urmă cu mai bine de un an pentru celebrarea zilei sale de naștere cu familia și prieteni apropiați nu sprijină în niciun fel conținutul scris al articolelor. Din aceste motive, considerăm că putea fi evitată publicarea acestor imagini.
În considerarea tuturor acestor clarificări și informații ce demonstrează lipsa de implicare a domnului B. sau a companiilor din grupul N. în activități nelegale, suntem încrezători că publicul va analiza cu precauție acest material și orice alte astfel de materiale și va discerne între ceea ce reprezintă simple opinii ale redactorilor, pe de o parte, și ce este real, documentat și verificabil, pe de altă parte, formându-și o părere în consecință.
În final, arătăm că N. își desfășoară activitatea în mod transparent și în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, astfel că îi invită pe toți cei interesați, indiferent dacă sunt din presă sau fac parte din autoritățile statului, să viziteze sediul său și/sau solicite orice informații necesare pentru a clarifica orice nelămurire și pentru a răspunde la orice întrebări legate de funcționarea sistemelor sale”, a precizat D.B.