Dan Barna este tătic. Soția liderului USR PLUS a născut un băiat. FOTO cu bebelușul
Dan Barna este tătic. Liderul USR PLUS a anunțat pe Facebook nașterea primului său copil, un băiețel care a venit pe lume în data de 10 august.
De fapt, tocmai de acest aspect s-a legat și Dan Barna, care a scris că este „cea mai dorită notă de 10” primită vreodată.
Bebeluș de nota 10 în data de 10
Așadar, Dan Barna are un bebeluș de nota 10, născut de mama lui într-o zi de 10.
Pe contul personal de Facebook, vicepremierul României s-a grăbit să dea vestea cea mare: „10 august și cea mai dorită notă de 10 pe care am primit-o vreodată. Această binecuvântare a venit astăzi în familia noastră”.
Barna a avut timp să interacționeze și cu prietenii virtuali de pe FB. Când cineva i-a urat „să vă bucurați de ea”, politicianul a ținut să precizeze: „Este băiat”. Însă tot „internauții” au avut ultimul cuvânt și i-au atras atenția lui Dan Barna că deviază de la doctrina progresistă. „Poate fi orice, conform noilor interpretări ale convențiilor sociale”, i-a replicat cineva.