De unde provine și ce înseamnă expresia „bani gheață”? În ce context ar trebui utilizată, de fapt
V-ați gândit vreodată de unde provine expresia „bani gheață”? Această expresie a fost întâlnită, cu siguranță, în diverse situații – în discuții, cărți sau filme. Totuși, care este proveniența ei, ce înseamnă și cum ar trebui utilizată, de fapt? Informațiile se regăsesc mai jos.
De-a lungul timpului, anumite expresii au suferit transformări și multe dintre ele nu ar trebui luate ad litteram. În acest caz se regăsește și expresia „bani gheață”, care și-a găsit loc în dialoguri, cărți și filme. Poate îmbrăca mai multe forme – „bani lichizi” (origine franceză), „bani peșin”. Însă, ce înseamnă? Practic, reprezintă modul în care se face o anumită achiziție – în numerar, pe loc, într-o singură tranzacție. De exemplu: „A plătit cu bani gheață terenul” – care ar putea să îmbrace forma de: „A plătit în numerar, pe loc, terenul”.
În primul rând, expresia „bani peșin” vine din turcește și poate fi utilizată atunci când se dorește să se efectueze o plată pe loc, cash. Însă, de unde provine expresia „bani gheață”?
Vezi și Ce înseamnă EXPRESIA „a fi într-o ureche”. Mulți români o folosesc, dar nu știu sensul ei
Vezi și Ce înseamnă, de fapt, expresia „a înghiți gălușca”. Multe persoane o folosesc incorect
De unde provine expresia „bani gheață” și cum ar trebui utilizată?
Lingvistul Alexandru Graur susținea că expresia ar putea proveni de la o modificare fonetică („deraiere lexicală”) de la „bani gata”. Modificarea fonetică ar fi avut loc pentru obținerea unui efect comic – cuvântul „gata” fiind înlocuit cu „gheață”. Totuși, lingvistul Stelian Dumistrăcel nu consideră că ar fi vorba despre vreun efect comic în această situație. Expresia „bani gheață” ar fi, de fapt, o metaforă provenită din mediul rural românesc, arată Antena 3 CNN.
Ar fi fost utilizată preponderent în rândul ciobanilor, în mediul rural, atunci când mergeau la târguri. În anumite acte de vânzare din secolele XVII – XIX sunt întâlnit expresiile „bani gata” și „banii toți”, dar și „banii toți gata”. Totuși, expresia des utilizată în zilele noastre ar fi provenit în urma unui accident fonetic. Expresia ar mai proveni de la ideea de bani puși deoparte, „în bloc”, sau de la „a închega ceva bani”, utilizată preponderent în România, în urmă cu peste 200 de ani. Expresia „bani gheață” ar trebui utilizată în condițiile în care se dorește ca plata să fie disponibilă imediat.
Sursă foto: Envato