DECLARAȚII EXCLUSIVE. Ei sunt eroii pe care România îi tratează cu dispreț! Cadre medicale discriminate din cauza profesiei lor: ”Ancheta este în desfășurare!”
România nu-și răsplătește eroii pe măsura sacrificiilor lor. Dimpotrivă! Nu o dată, cadre medicale și-au abandonat propria viață pentru a se dedica semenilor în ”războiul” declarat Covid-19, dar, în schimb, au fost tratate cu dispreț. Este și cazul unei asistente din Galați, dar și al unor medici din București și Sibiu care au avut parte de un tratament revoltător din partea celorlalți.
GÂNDUL.RO a aflat în exclusivitate că membrii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-au autosesizat cu privire la trei cadre medicale care au fost țintele unor atitudini scandaloase. La începutul lunii aprilie, reporterii noștri relatau faptul că o asistentă din Galați a fost alungată dintr-un magazin pe motiv că lucrează la Spitalul de Boli Infecţioase, unde sunt internaţi pacienţii cu COVID-19.
La vremea respectivă, femeia (în vârstă de 44 de ani) a scris pe pagina de Facebook că până și vecinii au hărțuit-o din cauza profesiei ei: „Este foarte grav ce mi s-a putut întâmpla, doar pentru simplul fapt că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase Galaţi. Vecinii din scara blocului unde am locuit mai bine de 20 de ani mi-au aruncat cu clor pe uşa apartamentului. Mi-au trimis poliţia acasă. M-au dat afară din magazinul de la bloc, doar pentru că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase. Ce să înţeleg?!” Din păcate, acesta nu a fost singurul caz în care un cadru medical a fost umilit.
Ce riscă cei acuzați de discriminare?!
Secretarul de stat Cristian Jura, membru al Consiliului pentru Combaterea Discriminării, ne-a declarat în exclusivitate că s-a autosesizat și a deschis o anchetă cu privire la trei cazuri: ”E vorba de trei cadre medicale au fost discriminate. Primul este al asistentei din Galați care a fost refuzată într-un magazin, al doilea este cazul din București în care medicului i s-a refuzat prelungirea contractului de închiriere al locuinței, iar al treilea este un cadru medical din Sibiu. Noi îi considerăm pe aceștia niște eroi, niște salvatori, dar în viața de zi cu zi sunt tratați cu dispreț. Ancheta este în desfășurare”.
Noi îi considerăm pe aceștia niște eroi, niște salvatori, dar în viața de zi cu zi sunt tratați cu dispreț”
Secretarul de stat Cristian Jura
Potrivit lui Cristian Jura, Consiliul va pronunța la începutul lunii iulie deciziile în acest caz. Cei care vor fi găsiți vinovați de discriminarea cadrelor medicale riscă amenzi consistente.
Un asemenea comportament discriminatoriu a fost deja sancționat. În ședința din 20 mai 2020, Consiliul a aplicat o amendă de 6.000 de lei pentru o postare pe Facebook în care scria: „No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre”. Membrii C.N.C.D. au apreciat atunci că respectivul comntariu reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.