Dieta lui Margot ROBBIE. Ce mănâncă, de fapt, blonda din „Barbie”

Publicat: 14 05. 2024, 11:49
Dieta lui Margot ROBBIE

Dieta lui Margot Robbie. Actrița din „Barbie” a urmat o dietă extremă, înainte de începerea filmărilor, dar un expert în fitness nu recomandă planul vedetei.

Dieta lui Margot Robbie. Ce spune un expert în fitness

Margot Robbie s-a bucurat de un succes uriaș și un salariu pe măsură, după „explozia” la box office a filmului „Barbie”, în care a jucat alături de Ryan Gosling („Ken”).

Fanele actriței s-au întrebat ce a mâncat starul pentru a arăta impecabil în „Barbie”. La Hollywood, regula în aceste zile, pentru pregătirea unui rol, este „echilibrul”. Totuși, nu a fost cazul lui Robbie, în timpul „antrenamentului” pentru „Barbie”.

Ce a mâncat Margot Robbie? Ce exerciții fizice a urmat? Un expert în fitness pune punctul pe „I”. Unde a greșit „Barbie”?

Citește și Ryan Gosling spune că Margot Robbie i-a lăsat cadouri roz în fiecare zi în timp ce filmau „Barbie”

Margot Robbie a dezvăluit secretul trupului ei perfect

După succesul „Barbie”, mulți s-au întrebat cum reușește Margot Robbie să arate atât de bine.

Căutările pentru dieta lui Margot Robbie au „explodat” în SUA, crescând cu 1364%! Unii s-ar putea să fie dezamăgiți. Robbie a dezvăluit că nu urmează nicio dietă, în timpul anului, dar ține totuși un regim strict, când vine vorba de rolurile sale.

Margot Robbie: „Nu am o dietă foarte bună. Îmi place să beau bere, îmi plac și cartofii pai, hamburgerii, dar, dacă trebuie să joc într-o scenă în bikini… mănânc bețe de morcov timp de 3 zile. Sunt la o extremă sau la alta”.

Cheia este consumul cu moderație. Totuși, Margot Robbie a spus că îi este greu să se abțină de la pofte.

„Nu sunt bună, când vine vorba de cumpătare”, a adăugat Robbie. „Mă simt deprimată dacă nu mănânc. Nu pot să mănânc o salată și să beau o jumătate de pahar de vin pe zi. Chiar nu pot!”

Un expert în fitness spune însă că dieta extremă pentru fizicul „Barbie” ascunde unele pericole. Margot arată fantastic, dar care este prețul, de fapt?

Expertul Alessandro a declarat că dieta lui Margot Robbie este departe de a fi ideală. Potrivit acestuia, caloriile trebuie să fie în deficit, dar nu reduse la câteva „verzituri” pe zi. Consumul unor calorii prea slabe poate duce la probleme de sănătate, în timp. Poate crește riscul accidentărilor.

Planul ideal de dietă pentru Robbie ar fi trebuit să conțină grăsimi sănătoase, carbohidrați și proteine, în cuprinsul alimentației.

Robbie a spus că adoră gustările, o dată pe săptămână. Acestea ar fi ajutat-o să-și „stabilizeze” organismul, pe fondul dietei cu calorii puține.

Citește și „A fost odată… la Hollywood” – LSDelir cinematografic a la Tarantino ft Leo DiCaprio & Brad Pitt în zi de grație… feroce, cu final total neașteptat!

Margot Robbie nu a făcut „cardio” în timpul pregătirii pentru „Barbie”

David Higgins, antrenorul personal al lui Margot Robbie, a avut indicații „vagi” pentru actriță. „Scopul meu a fost să-i mențin în formă”. „Nu a existat un scop estetic”.

Programul de fitness a orbitat în jurul noțiunii de Pilates, destul de amuzant pentru un film precum „Barbie”. „Exerciții de întărire a mușchilor și Pilates de relaxare”, a explicat antrenorul lui Robbie, potrivit thethings.com.

Cine este Margot Robbie

Margot Robbie s-a născut la 2 iulie 1990, în Dalby, Queensland, Australia. Actrița australiană este fiica unei fizoterapeute și a unui fost fermier. Primul său rol notabil a fost cel din „The Wolf of Wall Street”, alături de Leonardo DiCaprio.

Au urmat apoi „The Big Short”, „Suicide Squad”, „Once Upon a Time in Hollywood”, „I, Tonya” (alături de românul Sebastian Stan) și bineînțeles „Barbie”. Margot Robbie a câștigat premiul Empire Awards (2014) Best Female Newcomer pentru rolul din „The Wolf of Wall Street”, filmul regizat de Martin Scorsese.

Dieta lui Margot ROBBIE