DNSC invită start-up-urile cu activitate în domeniul cyber din România la „Bucharest Cybersecurity Conference”
DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică) organizează la București, în perioada 27-28 octombrie 2022, în premieră, evenimentul „Bucharest Cybersecurity Conference”.
„Stimați parteneri,
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) organizează la București, în perioada 27-28 octombrie 2022, în premieră, evenimentul „Bucharest Cybersecurity Conference”.
Evenimentul ce va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel este o continuare a seriei de conferințe #CERTCON, care a avut, în opinia noastră, un impact important asupra domeniului securității cibernetice din România.
Seria de conferințe #CERTCON a reunit experți în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali și factori de decizie politică, precum și reprezentanți ai companiilor private din diferite domenii și industrii, ONG-uri și mediului academic. Evenimentele #CERTCON au abordat, într-un format internațional, teme de mare actualitate precum problematica 5G, criminalitatea cibernetică și reglementarea europeană, inclusiv provocările existente în domeniu.
Prima ediție a Bucharest Cybersecurity Conference dorim să o dedicăm celor implicați în domeniul securității cibernetice din România, pentru a consolida relațiile și interacțiunile dintre toate părțile interesate din acest domeniu. Evenimentul va crea un cadru generos de introspecție națională a mediului de securitate cibernetică și identificarea unor soluții inovative. Discuțiile vor aduce la aceeași masă entități din sectorul public, privat și mediul academic.
Agenda este organizată pe trei piloni, respectiv „Crearea cadrului național pentru pregătirea și motivarea resursei umane” (P1), „Reziliență, tehnologii emergente și amenințări”(P2) și „Politici de securitate cibernetică”(P3).
Lucrările conferinței se vor desfășura în limba engleză.
În acest context, va fi organizat un panel cu titlul „Successful Romanian models in cybersecurity: challenges and capabilities – (P2), care intenționează să promoveze start-up-urile românești care s-au remarcat în domeniul securității cibernetice.
Panelul va avea prezentări în genul de format „Pitch”, având ca scop prezentarea celor mai interesante dezvoltări în domeniu reușite de start-up-urile românești, precum și realizarea unor discuții în care să fie împărtășite bunele practici care au asigurat reușita.
Așteptăm înscrierea pentru acest eveniment și prezența unor start-up-uri, care să respecte următoarele criterii generale:
- înființare nu mai veche de 3 ani, termen împlinit la data evenimentului;
- cel puțin 3 angajați cu forme legale sau 3 parteneri în afacere;
- participarea la evenimente de profil, dovedită prin materiale concludente;
- un portofoliu de clienți relevant, în domeniul serviciilor de securitate cibernetică.
Cei care doresc să se înscrie vor transmite la adresa cyberconf@dnsc.ro (subiect [Start-up cyber]) o scurtă prezentare a companiei (maxim 1200 de cuvinte), care să includă și date în conformitate cu criteriile menționate mai sus. Înscrierile se vor face în perioada 01-20.09.2022, urmând ca selecția pentru participarea la eveniment să se facă până la data de 30.09 2022, când se va publica pe site-ul DNSC și lista companiilor selectate.
Așteptăm cu interes înscrieri pentru acest panel”, transmite Echipa DNSC.