Doi părinți din Bihor au luat la bătaie echipajul SMURD care venise să le salveze copilul. Bebelușul, în vârstă de doar 12 luni, a murit după ce s-a înecat cu o bomboană
Un copil în vârstă de doar un a murit, sâmbătă seară, în locuința familiei din comuna Derna, județul Bihor, după ce s-a înecat cu o bomboană. Echipajul SMURD sosit la fața locului a fost agresat de părinții acestuia, iar poliția a deschis un dosar penal în acest caz.
Furioși, mama și tatăl celui mic l-au lovit pe șofer și au distrus autospeciala, spărgându-i geamurile, parbrizul și luneta.
„În data de 24 iulie, în jurul orei 20:45, în dispecerat a fost primit un apel prin 112, cu privire la un copil de un an care s-a înecat cu o bomboană în comuna Derna. La locul evenimentului a fost mobilizat echipajul de pompieri paramedici din cadrul Detașamentului de pompieri Marghita. La sosirea la adresa indicată, echipajul a fost agresat verbal și fizic iar ambulanța SMURD a fost vandalizată de către persoanele aparținătoare. Conducătorul ambulanței a suferit contuzii în zona capului și în zona abdomenului, iar ceilalți membri ai echipajului au fost agresați doar verbal”, a declarat maiorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana, Camelia Roșca, pentru Bihon.ro.
Potrivit sursei citate, echipajul SMURD nu a suferit răni grave, nefiind impus transportul acestora la spital pentru îngrijiri medicale.
„În urma evaluării preliminare, copilul a fost preluat în stop cardio-respirator și transportat într-o altă localitate la întâlnire cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea (fiind efectuate manevre de resuscitare pe mașină -n.r). Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, copilul a fost declarat decedat în jurul orei 22:20″, a mai precizat maiorul Roșca.
Polițiștii din Marghita s-au deplasat la fața locului însă în momentul când au ajuns, echipajul SMURD tocmai pleca. Oamenii legii au deschis dosare penale.
Potrivit ofițerului de presă Ioana Lascău, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita au întocmit două dosare penale.
Unul care cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și distrugere.
Al doilea dosar penal a fost întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de omor și va fi înaintat spre soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
CITEȘTE ȘI:
- Alt accident mortal. Un bărbat și un copil de 4 ani au murit după ce două mașini s-au izbit frontal, în Bihor
- Îngrijorător. Numărul bebeluşilor cu malformaţii a crescut. Ar putea avea legătură cu COVID-19
- Un șofer din Târgu Mureș și-a băgat în spital fiul de 2 ani și a rănit grav doi tineri, după ce a provocat un accident auto. O altă greșeală a bărbatului era să-l coste viața pe copil (FOTO)