Dragoș Sprînceană, românul care a participat la petrecerea lui Donald Trump de la Mar-a-Lago: „Managerii de la clădirile lui Trump sunt români”

Publicat: 06 11. 2024, 22:35
Actualizat: 06 11. 2024, 22:39

Dragoș Sprînceană, românul care a sărbătorit alături de Donald Trump victoria republicanului în cursa pentru Casa Albă, a povestit cum au reacționat politicianul și anturajul său atunci când au aflat rezultatele alegerilor, dar și ce s-a întâmplat la cina de la Mar-a-Lago, unde a fost celebrată vestea.

Noi am aflat înaintea tuturor că va deveni președinte. Atmosfera a fost incendiară, a început calm, toată lumea ajungea la Mar-a-Lago în jur de ora 5:30 – 6:00 seara și, încet, încet, am început să vedem cum se închideau anumite secții de votare în anumite state, fiind diferite zone de fus orar, până când Donald Trump, Elon Musk, Dana White și ceilalți au sosit în „The Great Ball Room”, unde se aflau toți membrii plus invitați lor și toți donatorii „mega- donors”, cei care au fost „punctul de culme” al campaniei electorale a lui Donald Trump și, când am văzut că se duce deja către 220, 230, 260 de electori, informațiile neoficiale circulau prin sală „Donald Trump a câștigat la bursa de pariuri”

Coloana oficială și Secret Service s-a mobilizat ca Donald Trump să poată să ieși cu toată coloana oficială și să meargă la Convention Center, unde toți cei din campanie și restul susținătorilor partidul republican îl așteptau cu miile pentru discursul lui oficial.” a relatat Dragoș Sprînceană.

„Sondajele care erau în România nu erau aceleași sondaje care le aveam noi”

„Cam toți din echipa lui Donald Trump, pe care i-ați dat la televizor care e o echipă imensă, plus toată familia plus toți prietenii familiilor și doar membrii au avut voie în sală. Presa nu a avut voie înăuntru și a fost foarte exclusivist, să zic așa.
Noi ne așteptăm să câștige așa, fiindcă sondajele care erau în România nu erau aceleași sondaje care le aveam noi aici. După cum bine știm, în presa internațională primează foarte mult influența CNN și MSNBC, iar postul de știri numărul unu în Statele Unite este Fox News. Sondajele noastre erau complet diferite și bursele de pariuri reflectau exact aceste cifre, unde Donald Trump conducea detașat. De aceea, câteodată e bine să nu ai încredere în sondaje și să-ți faci temele mai bine.” a precizat românul.

„Trump este genul de om care când promite ceva, aia face”

„Donald Trump este președintele care, față de alți politicieni care promit multe și fac puțin sau mai nimic, el are un slogan „Promises made, promises kept”. Trump este genul de om care când promite ceva, aia face. Este o persoană ca noi toți, nimic diferit. Nu mai plecați urechea la ce auziți în presa internațională din Statele Unite. Era atmosferă de familie. Când l-am văzut pe Elon Musk, a intrat cu copilul lui în brațe și toată lumea a început să țipe de fericire acolo. Și da, nu, nu mi-aș face nici cea mai mică problemă.

Mă bucur pentru Statele Unite și pentru România. De abia așteptăm să se termine războiul din Ucraina, care ne-a zdruncinat pe toți și nu numai pe noi înșine, dar și economia globală și atât a Statelor Unite, da, încât să avem pace în lume și prosperitate economică.”, a mai adugat acesta.

„Managerii de la multe dintre clădirile lui Donald Trump sunt români”

„Nu vreau să mă consider românul cel mai apropiat al lui Donald Trump eu sunt o persoană foarte sinceră. Nu știu cât de multă știe, dar bucătarul personal al lui Donald Trump la Mar-a Lago este român. Managera de acolo, de la Mar-a-Lago, care se ocupă de anumite activități private, este româncă. Managerii de la multe dintre clădirile din portofoliul lui Donald Trump sunt români. Mulți români se ocupă de evenimentele de la Mar-a-Lago.” a menționat Dragoș Sprînceană.

„Una din promisiunile lui a fost să oprească războiul din Ucraina”

„Din informațiile care le dețin, eu nu mi-aș face nicio grijă. Rusia nu se va apropia de țara noastră deloc. România este în siguranță, așa cum a comunicat-o și actualul președinte al României. Nu mi-aș face nicio problemă că războaiele vor continua. Dar într-adevăr în momentul când Donald Trump a devenit președinte, una din promisiunile lui a fost să oprească războiul din Ucraina, ceea ce implicit sugerează oprirea fondurilor care se vor duce în Ucraina. Donald Trump a fost ales ca președinte al Statelor Unite și al poporului american. Asta ne interesează pe noi mai întâi să aducem pace și să oprim războaiele în lume. Nu mi-aș face nici cea mai mică problemă că Rusia va avansa sau va amenința pe altcineva, vă garantez.”, a declarat românul.

FOTO: LinkedIn/X