Dragoș, un dispecer 112, a salvat viața a patru oameni, prin telefon. La câteva secunde, butelia din locuință a explodat
Un dispecer 112 din Mureș este salvatorul a patru oameni, după ce le-a cerut, imperativ, să iasă imediat din casă, în momentul în care a fost apelat pentru că a luat foc o butelie de aragaz.
La câteva secunde după ce familia apelantului (doi adulți și doi copii) a ieșit din casă, la îndemnul repetat al dispecerului, butelia a explodat, deflagraţia fiind urmată de un incediu.
„Ieri seară, 18 februarie, în jurul orei 21:10, apel către numărul unic de urgență 112, prin care se anunța existența unei butelii aprinse într-o bucătărie la o casă de locuit de pe strada Principală din localitatea Grebenișu de Câmpie. Apelul a fost preluat de către plutonierul adjutant Mureșan Dragoș care în urma discuției purtată cu apelantul, mai exact persoana care ne solicita sprijinul în cazul unei butelii aprinse în bucătărie, dispecerul când a auzit că este vorba despre o butelie cu flacără deschisă de îndată a îndrumat ferm și în mod repetat apelantul să părăsească cât mai urgent casa împreună cu familia. Doi adulți și doi copii, au avut încredere, au reacționat pozitiv la solicitarea domnului plutonier adjutant Mureșan Dragoș și au ieșit de îndată afară din casă, la doar câteva secunde după ce au părasit locuința, butelia aflată în flăcări a explodat, în urma exploziei s-au rupt două uși, s-au spart patru geamuri, s-au degradat 60mp de ghips carton din tavan și s-a aprin încăperea, incendiul a fost stins în cel mai scurt timp de către pompierii militari de la Secția Sărmașu și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Grebenișu de Câmpie. Dar cel mai important este faptul că nici o persoană nu a fost afectată fizic și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru aceasta felicităm apelantul care a ascultat și a urmat sfatul dispecerului nostru, datorită încrederii acordate serviciilor noastre, o familie formată din patru persoane a fost salvată la timp.
Sursă foto: ISU Mureș/Facebook