Prima pagină » Diverse » ECHINOCȚIUL de primăvară 2024. Când începe primăvara astronomică

ECHINOCȚIUL de primăvară 2024. Când începe primăvara astronomică

ECHINOCȚIUL de primăvară 2024. Când începe primăvara astronomică
Echinocțiul de toamnă 2024. Când începe toamna astronomică

Începutul primăverii astronomice, cunoscut drept echinocțiul de primăvară, are loc în luna martie, iar din acel moment, durata zilei începe să crească, iar cea a nopții scade.

Anul acesta, echinocțiul de primăvară va avea loc pe 20 martie, la ora 05:06, moment în care ziua va fi egală cu noaptea.

Totodată, anul acesta, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, notează jurnalul.ro.

Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe, prin urmare, odată cu echinocţiul de primăvară.

Pe de altă parte, în emisfera sudică a Pământului, acest fenomen marchează începutul toamnei astronomice.

În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Ce este echinocțiul de primăvară

Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, la momentul echinocțiului de primăvără Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera australă (sudică) a sferei cerești în cea boreală (nordică). Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez ”équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul ”aequinoctium”, format din ”aequus” – ”egal” şi ”nox”, ”noctis” – ”noapte”.

Sursa foto: Shutterstock

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele