Este LEGAL să parchezi mașina jumătate pe trotuar?
Este legal să parchezi mașina jumătate pe trotuar? Codul Rutier actualizat în 2024 interzice oprirea sau staționarea în anumite zone sau intervale orare. Aceste zone sunt semnalizate prin indicatoare amplasate vizibil.
Însă, de cele mai multe ori, pentru a evita astfel de restricții, unii conducători își lasă mașinile pe trotuar. Dar ai voie să faci acest lucru sau te poți trezi cu o amendă? Potrivit Art. 72 din OUG nr. 195/2022, privind circulația pe drumurile publice, se interzice ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate.
Așadar, șoferul este obligat să lase un spațiu de minimum un metru pentru circulația pietonilor. Astfel, poți fi amendat chiar dacă parchezi mașina pe trotuarul din fața casei. Mai mult decât atât, poliția îi poate sancționa pe cei care parchează neregulamentar cu până la 6 puncte de amendă.
Ce amendă poți primi pentru parcare neregulamentară
Legislația rutieră prevede că mașinile pot fi parcate pe trotuar doar dacă indicatoarele și marcajele din zonă permit asta. De asemenea, sunt multe situații în care nu este permis să parchezi mașina pe carosabil, chiar dacă spațiul permite acest lucru. Șoferii care parchează mașina jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, trebuie să țină cont de indicatoarele rutiere care sunt în acea zonă și de locul în care își lasă mașina.
Sancțiunea minimă pentru parcare neregulamentară este de două puncte de amendă. Și cum în 2024 punctul de amendă se claculează la valoarea de 5% din salariul minim brut, sancțiunea minimă pentru parcare neregulamentară pe un drum public este de 330 de lei.
Dar, conducătorul auto poate fi sancționat și pentru staționare neregulamentară. În această situație, legislația prevede o amendă de până la 825 de lei, plus trei puncte de penalizare.