Prima pagină » Diverse » Eugen Tomac, vizită în Republica Moldova: Având în vedere șantajul brutal al Moscovei asupra Chișinăului, am discutat în primul rând despre criza energetică. Urmează o iarnă grea, plină provocări, dar vom rămâne uniți

Eugen Tomac, vizită în Republica Moldova: Având în vedere șantajul brutal al Moscovei asupra Chișinăului, am discutat în primul rând despre criza energetică. Urmează o iarnă grea, plină provocări, dar vom rămâne uniți

Liderul Partidul Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a fost într-o vizită  în Republica Moldova, ca membru al Delegației Parlamentului European.

„Având în vedere șantajul brutal al Moscovei asupra Chișinăului, am discutat în primul rând despre criza energetică. Urmează o iarnă grea, plină provocări, dar vom rămâne uniți”, afirmă el.

„De mai bine de 25 de ani, vin constant la Chișinău. Mai întâi ca student, apoi în calitate de jurnalist, apoi consilier al Președintelui României, secretar de stat, deputat în Parlamentul României. De data aceasta, am revenit în capitala R. Moldova în calitate de oficial european. Fac parte, zilele acestea, din Delegația Parlamentului European ce s-a reunit la Chișinău în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – R. Moldova”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.

Aceasta este prima reuniune după ce Republica Moldova a primit statut de stat candidat la Uniunea Europeană.

Eugen Tomac, la Chișinău: Urmează o iarnă grea, dar vom rămâne uniți / Sursa foto: Facebook Eugen Tomac

Eugen Tomac, la Chișinău: Urmează o iarnă grea, dar vom rămâne uniți / Sursa foto: Facebook Eugen Tomac

„Urmează o iarnă grea, plină provocări, dar vom rămâne uniți”

„Având în vedere șantajul brutal al Moscovei asupra Chișinăului, am discutat în primul rând despre criza energetică și modul în care Uniunea Europeană și statele membre pot ajuta R. Moldova. România are deja un rol foarte important, oferind sprijin direct în fiecare zi cetățenilor R. Moldova.

Urmează o iarnă grea, plină provocări, dar vom rămâne uniți și vom face tot ce este necesar pentru a contracara atacurile directe ale Rusiei la adresa tuturor națiunilor libere din Europa, a mai spus liderul PMP.

Conform sursei citate, Republica Moldova „trebuie să rămână ferm angajată pe calea integrării europene, este singurul drum care merită parcurs”.

„Doar împreună, în Europa, putem avea un destin comun și prosper”, a conchis Tomac.

Vă recomandăm să citiți și:

Maia Sandu: Republica Moldova riscă să rămână fără gaze și electricitate. Preţul e dublu faţă de România. Cheltuielile pentru facturi ale unei familii s-au ridicat la 70-75% din veniturile ei

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele