Eugen Tomac (PMP), mesaj de susținere pentru Maia Sandu

Publicat: 29 05. 2023, 11:45
Actualizat: 30 05. 2023, 11:18

Eugen Tomac – președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) – a transmis un nou mesaj de susținere a Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova.

Republica Moldova trebuie să fie scoasă de sub ”influența Rusiei” și a lui Vladimir Putin, avertizează Eugen Tomac, iar demersul început la Chișinău nu poate fi stopat.

”Maia Sandu trebuie susținută pentru a duce la bun sfârșit procesul de scoatere a celui de-al doilea stat românesc de sub influența Rusiei!”, notează europarlamentarul Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.

”Să-i sprijinim pe românii din Basarabia

Românii din Basarabia trebuie ajutați, puncta Eugen Tomac încă de anul trecut, iar aceste ”vremuri grele” – cu referire la conflictul din Ucraina – nu pot ”strivi speranțele de unitate” pentru că, în ultimă instanță, ”sângele apă nu se face”.

Decizia României de a furniza în premieră energie electrică R. Moldova merită apreciată. Tariful a fost agreat de cele două guverne, astfel încât consumatorul final din R. Moldova să poată avea curent electric la un preț mult mai mic decât cel de pe piață la ora actuală.

În această perioadă, oricât de greu ne-ar fi, este esențial să găsim cele mai inteligente soluții pentru a reduce prețurile la energie pentru toți cetățenii noștri și, bineînțeles, să-i sprijinim pe românii din Basarabia”, notează Eugen Tomac în mediul online.

”Sângele apă nu se face. Astăzi suntem chemați să ne ridicăm deasupra vremurilor și să nu lăsam aceste lovituri pline de ură să ne strivească speranțele de unitate și credință într-un viitor comun”

Eugen Tomac, președintele PMP


Citește și:

EXCLUSIV| Alexandru Rafila, despre forma actuală a Planului Național de Combatere a Cancerului: ”Făcut de neprofesioniști, de cineva care habar n-are”

EXCLUSIV | „Cartelul băncilor”, denunțat la Consiliul Concurenței de către șeful ANPC: „Profituri uriașe, în raport cu dramele debitorilor”

Europarlamentarul Eugen Tomac cere alocarea de fonduri pentru edificarea unui Muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România

Disidentul rus Alexei Navalnîi, trimis pentru a 15-a oară la ”IZOLARE”: ”Mă întorc în singurătate”

EXCLUSIV | Daniel Ciungu (PNL) cere USR să îi retragă sprijinul politic lui Clotilde Armand: ”A fost prinsă cu mâța-n sac!”