Examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a reprezentanților DGASPC Mehedinți în cazul fetei incendiate de Ion Turnagiu
În urma unui control efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, procurorul general, Gabriela Scutea, susține că vor fi efectuate verificări cu privire la angajaţii DGASPC Mehedinţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în cazul fetei de 17 ani din Mehedinţi care a fost incendiată de un bărbat pe care îl acuzase de viol.
Procurorul general, Gabriela Scutea, a dispus marți examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a reprezentanților DGASPC Mehedinți
”Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea şi rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus examinarea sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanţilor DGASPC Mehedinţi la procedurile legale şi la obiectivul interesului superior al minorului, în condiţiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgenţă după doar o zi”, se arată în comunicatul transmis marți de Parchetul General.
Procurorii și polițiștii au acționat corect în cazul fetei incendiate de violator
Parchetul General a stabilit că procurorii și polițiștii au acționat corect în cazul fetei incendiate de violator, în urma controlului dispus în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului de viol,
„Neluarea unei măsuri preventive faţă de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârşirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existenţa unei plângeri penale”, se mai arată în comunicat.
Procurorul general, Gabriela Scutea, a cerut, pe 15 iunie, un control privind instrumentarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, dupa ce tanara care a fost incendiata l-a acuzat pe barbat de viol.
Ion Turnagiu a murit la spital, pe 20 iunie, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi.