Toți șoferii trebuie să știe asta! Excepția care te poate scăpa de AMENDĂ dacă ai circulat cu rovinieta expirată
În România, șoferii care circulă pe autostrăzi și anumite drumuri naționale sunt obligați să dețină o rovinietă valabilă. Totuși, din diverse motive, există situații în care această taxă de drum poate fi uitată sau omisă, ceea ce duce la riscul de a primi amenzi semnificative.
Deși legea este strictă în privința acestei obligații, există o excepție de care puțini șoferi știu, care te poate scăpa de sancțiune, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, șoferii care sunt surprinși de camerele de supraveghere circulând fără rovinietă valabilă pot evita amenda dacă își achiziționează rovinieta în aceeași zi.
„Dacă șoferul își va cumpăra rovinietă în ziua în care a fost înregistrat de camerele CNAIR că a circulat pe un drum unde e obligatorie achitarea acestei taxe, nu va fi sancționat,” a explicat Șerbănescu, citat de Playtech.
CNAIR recomandă șoferilor să fie la zi cu achiziția rovinietei pentru a evita orice riscuri inutile
Această derogare este destinată șoferilor de bună credință, care, din diverse motive, nu au reușit să-și achiziționeze rovinieta la timp. Astfel, chiar dacă ești prins circulând fără rovinietă la ora 08:00, dacă achiziționezi taxa de drum până la ora 19:00 în aceeași zi, nu vei fi sancționat.
În ciuda acestei excepții, CNAIR recomandă șoferilor să fie la zi cu achiziția rovinietei pentru a evita orice riscuri inutile. Deși această derogare poate fi utilă, nu ar trebui să devină o scuză pentru a amâna achitarea taxei.