Prima pagină » Diverse » EXCLUSIV. Cristian Diaconescu la GÂNDUL LIVE: „Nu aș păstra pentru nimeni pensiile speciale, dar aș furniza un tip de recalculare”

EXCLUSIV. Cristian Diaconescu la GÂNDUL LIVE: „Nu aș păstra pentru nimeni pensiile speciale, dar aș furniza un tip de recalculare”

Cristian Diaconescu, prim-vicepreședintele PMP și ex-ministru de Externe, a fost invitatul Emmei Zeicescu la GÂNDUL LIVE, unde a vorbit despre situația pensiilor speciale.

„Ai greșit politic, i-ai constituit un drept – vorbim de pensii speciale – și vrei să pui instituțiile care beneficiază de acest drept și vrei să îi pui să-și autoreglementeze drepturile. Să nu fim ipocriți!

Luăm o problemă sensibilă în opinia publică. Ne uităm cam mult pe Facebook din zona politică și încercăm să o plasăm în altă zonă. Am făcut tot ce era omenește posibil. Pensiile speciale … Să zicem că pot rămâne pentru cei cu drepturi câștigate. Nu aș păstra pentru NIMENI pensiile speciale, dar aș face un anumit tip de calculare, ca în funcție de specificul fiecărei activități, să avem în vedere anumite structuri de calcul de la instituție la instituție. O pensie rezonabilă, în funcție de contribuție și situația specială de-a lungul vieții.

Pot să vă vorbesc despre diplomați – ei contribuie în valută, dar primesc pensii în lei. Am încredere în instituțiile care oferă un punct de vedere reglat. Mi se pare moral un regim preferențial, dar imoral un regim excesiv de preferențial. CCR își respinge de plano măsurile”, a declarat Cristian Diaconescu la GÂNDUL LIVE.

Autor