EXCLUSIV. Festin în pușcării la masa de Paște! „Și deținuții suferă din cauza epidemiei de coronavirus”
Deținuții vor avea, anul acesta, de Paște, poate cea mai bogată masă din istoria pușcăriilor românești. Și asta, după ce pandemia de cornonavirus i-a lăsat fără vizite și pachete, iar aceștia au înțeles, aproape toți, că trebuie să se împace cu ideea iar eventualele revolte sunt lipsite de sens.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a hotărât ca, de Paște, meniul deținuților să fie îmbunătățit, în condițiile în care aceștia nu mai au dreptul nici la pachet și nici la vizită.
Ca urmare, de această dată, meniul pentru prima zi de sărbătoare este, în mod sigur, mai bogat decât al multor cetățeni care vor petrece Învierea în izolare sau carantină.
În prima zi de Paște, pușcăriașii vor servi, la micul dejun, pe lângă ceaiul deja clasic, brânză și mezeluri. Prânzul va fi, însă, unul festiv! Va începe cu ouă roșii, drob, ceapă și ridichii și va continua cu ciorbă de miel, friptură de miel cu piure de cartofi, iar seara pilaf de orez cu carne. Trebuie spus că, dacă nu vor carne de miel, în funcție de religie sau alte considerente, condamnații pot opta pentru vită, porc sau pui.
A doua zi de Paște, dimineața vine cu ceai, marmeladă cu pâine și mezeluri, în timp ce la prânz, pe masa deținuților va fi ciorbă țărănească, la alegere, din porc, vită sau pui, fasole cu cârnați, cozonac, jumătate de litru de suc fără zahăr, pentru fiecare, iar la cină câte o porție de macaroane cu brânză.
Reprezentanții ANP au declarat, pentru Gândul.ro, că „anul acesta s-a hotărât ca deținuții să primească un meniu mai bogat, mai ales că pachetele au fost interzise pe perioada epidemiei de COVID-19”.