Prima pagină » Diverse » Fetele exploatate sexual de Alex Bodi au vorbit cu procurorii DIICOT. Îi trimiteau banii prin transfer bancar

Fetele exploatate sexual de Alex Bodi au vorbit cu procurorii DIICOT. Îi trimiteau banii prin transfer bancar

Fetele exploatate sexual de Alex Bodi au vorbit cu procurorii DIICOT. Îi trimiteau banii prin transfer bancar

Prostituatele exploatate sexual în Germania de gruparea din care procurorii DIICOT susțin că ar fi făcut parte și Alex Bodi, au povestit în fața anchetatorilor cum l-au cunoscut și cum se purta cu ele fostul soț al Biancăi Drăgușanu. De altfel, în perioada respectivă, Aleb Bodi a și fost filat de autoritățile germane, care i-au urmărit mașina până în zona „roșie”, unde se prostituau fetele controlate de el.

Procurorii DIICOT care au descins, joi, în vila din Voluntari a lui Alex Bodi, au audiat mai multe prostituate care ar fi fost exploatate de gruparea specializată în proxenetism și trafic de persoane din care ar fi făcut parte și fostul soț al vedetei de televiziune Bianca Drăgușanu.

Conform referatului întocmit de procurorii DIICOT Craiova, prin care au obținut arestarea preventivă a lui Bodi, la dosar există mai multe mărturii ale unor românce care ar fi practicat prostituția, pe teritoriul Germaniei.

Una dintre acestea a spus că ar fi ajuns la Frankfurt în 2014, iar mai apoi la Berlin, unde a ajuns într-un bordel în care a lucrat până în 2016. Femeia le-a povestit anchetatorilor că în perioada petrecută în Germania a cunoscut, prin intemediul lui Alex Bodi, mai mulți membri ai grupării de proxeneți, printre care și pe liderul Adrian Constantin Tâmplaru, unul dintre cei mai periculoși intrelopi din Sibiu.

De altfel, victima i-a și recunoscut pe aceștia din planșele fotografice arătate de anchetatori. În acest context, tânăra femeie a explicat și faptul că ar fi lucrat în teroare după ce, în timp ce se prostitua într-un restaurant deținut, la Frankfurt, de Adrian Tâmplaru, unul dintre locotenenții acestuia i-ar fi arătat, cu subînțeles, mai multe întegistrări video în care își bătea, cu bestialitate, iubita.

Într-o altă declarație se vorbește despre faptul că banii obținuți de la clienți ajungeau, în România, la Alex Bodi prin transfer bancar.

Martora a recunoscut că „transferurile monetare pe care le-a efectuat către B.A.N. (n.r. Bodi Alex Nicolae) –  din datele de: 16.01.2015 – suma de 300 euro, 26.01.2015 – suma de 500 euro și 29.01.2015 – suma de 300 euro – sunt din Hamburg-Germania, unde practica prostituția.

În acest sens, procurorii au descoperit mai multe tranzacții financiare, făcute de femei cunoscute ca prostituate de autoritățile germane, care l-au avut ca destinatar pe fostul soț al Biancăi Drăgușanu.

„Procesul verbal privind situația transferurilor financiare, din care reiese că, în perioada 23.10.2014 – 19.01.2016, B.A.N. a fost beneficiarul a diferite sume de bani obținuți de la XXX din practicarea prostituției în Germania (Frankfurt); în perioada 16.01.2015 – 29.01.2015, B.A.N. a fost beneficiarul a diferite sume de bani obținuți de la XXX din practicarea prostituției în Germania (Hamburg); la data de 16.01.2014, B.A.N. a dobândit suma de 800 euro de la XXX, din practicarea prostituției”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă.

Atunci când fetele aveau încasări sub așteptările lui Bodi, acesta, susțin autoritățile, începea să pună presiune pe prostituate. În acest sens, ar exista o discuție pe care acesta a purtat-o cu una dintre femeile exploatate, căreia i-ar fi reproșat faptul că „nu face suficienți bani”. La rândul ei, aceasta i-ar fi răspuns că „este afectată psihic” de comportametul său.

Tot una dintre fete a povestit și faptul că Alex Bodi, împreună cu Adrian Tâmplaru, care este și nașul fiicei sale, l-ar fi izgonit, din Frankfurt, pe un alt proxenet, căruia cei doi îi percepeau taxă de protecție.

Alex Bodi era urmărit și de polițiștii germani

Pe de altă parte nu toate prostituatele audiate de procurorii DIICOT l-au dat în vileag pe Bodi.  Spre exemplu, o fată care a ajuns în Germania în cursul anului 2012, pentru a se prostitua, a menționat că nu-și mai amintește dacă l-a întâlnit pe Bodi și nici nu-și aduce aminte de vreo fată care să fi avut vreo legătură cu el. În același timp, femeia susține cu seninătate că „nu poate explica cum a trimis bani pe numele lui”, dacă nu l-a văzut niciodată.

Conform procurorilor, Alex Bodi intrase și în atenția polițiștilor germani. Astfel, acesta a fost reperat pe autostrada A3, din Germania, deplasându-se în direcția Passau. Ulterior el a fost identificat și în zona „roșie”, supranumită asfel după numărul mare de case de toleranță, unde lucra cel puțin una dintre fetele controlate de el, despre care se știa că deține inclusiv un permis de muncă pentru servicii de escortă, emis de către oraşul Landshut.

Alex Bodi a fost arestat, joi seară, alături de alte șapte persoane, într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, proxenetism și șantaj.

 

 

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele