FLORIN BERGHEA, medic reumatolog: „Organizarea în spitale nu este perfectă, dar este cea mai completă din ultimii 30 de ani!”
Florian Berghea, medic reumatolog și conferențiar la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București, a vorbit într-un articol semnat pe Republica.ro despre managementul spitatelor, care deși nu este unul perfect, reprezintă o provocare, realizată în mod organizat, prin intermediul instruirilor cadrelor medicale. Criza coronavirusului evidențiază solidaritatea cetățenilor, care se oferă să ajute, în funcție de propriile posibilități, însă informează că dacă oamenii vor să ajute spitalele, o pot face contactându-le.
Medicul reumatolog recomandă să nu existe nici un contact între Poliția Română și cetățeni, atunci când sunt solicitate declarațiile pe proprie răspundere. Florian Berghea încheie mărturia, sub formă de jurnal, într-un mod pozitiv și pașnic, transmitând cititiorilor că pandemia este trecătoare.
Potrivit lui Florian Berghea, „organizarea din spitale nu e perfectă, dar e cea mai completă văzută în 30 de ani”
1. Organizarea în spitale. Nu e perfectă. Dar e departe cea mai completă văzută în ultimii 30 de ani. Circuitele medicilor, pacienților și a celor potențial infectați sunt regândite și ameliorate zilnic. Pe baze științifice! Nu cum se făcea înainte de COVID când „circuitul bolnavilor” era din păcate mai degrabă o bifă pe un formular plictisitor. Se fac zilnic instruiri cu medicii privind felul în care trebuie reacționat în fața diferitelor cazuri. Instruiri la care se participă, nu se butonează telefonul! Nu e ideal, dar este mult mai bine.
2. Dotarea în spitale. Zilnic se aduc transporturi variate. De unde sunt, de unde se pot obține. Pentru că nu prea sunt ușor de găsit. Au apărut și oamenii cu suflet mare care ne întreabă cu ce pot să ajute! Ce ne trebuie? Aproape orice! De la măști (care sunt de unica folosință!), la biocide, de la respiratoare, la pamperși pentru pacienți, de la mănuși, la viziere. Vreți să ajutați? Atunci sunați la spitale! Dacă puteți ajuta altfel (cu distribuție de hrană și medicamente, cu transport la domiciliu, cu catering etc), atunci sunați la primărie. Dacă nu aveți altă variantă, atunci lăsați un mesaj și vă pun în legătură cu spitale sau cu universitatea!
3. Oamenii se organizează să depășească penuria acolo unde ea există. La Universitatea de Medicină studenții au imaginat o linie de producție ad hoc pentru vizierele care lipsesc! Alte grupuri organizează activități de telemedicină sau de monitorizare la domiciliu a pacienților. Se vorbește de linii de testare PCR dezvoltate în timp record cu rezolvări tehnice incredibile. Sunt oameni care nu stau pe loc zilele astea. Si nici vorbă să le fie ușor, cu toate restricțiile din carantină. Dar rezolvă și merg înainte!
4. Străzile sunt din ce în ce mai goale. Și asta e foarte bine! Este clar că oamenii respectă mai serios carantina. Nu trebuie să disperăm dacă nu vedem scăderea ratei de creștere a numărului celor infectați în două zile. Dacă o vom vedea ducându-se în jos în două săptămâni va fi un lucru foarte bun. Dar trebuie să-i aplaudăm pe acei români care fac efortul să nu iasă din case!
5. Filtrele poliției sunt mai multe și mai profesioniste. Primul filtru mi-a luat buletinul și declarația pe proprie răspundere în mână și după ce le-a inspectat mi le-a pus înapoi pe bord. Greșit! Nu trebuie să ne atingem. Azi am văzut cum cereau actele să le fie arătate, dar nu le atingeau. Eu le-am lipit pe geam și au fost mulțumiți. O părere: în loc de declarațiile pe proprie răspundere poate Poliția elimină aceste hârtii și introduce o declarație pe care să o dai pe loc, înregistrată de polițist pe camera sa video. Zero contact. Zero hârtie.
6. Armata e pe stradă. Nu că ar fi cazul să tragă cu tunul după cineva, ci pentru a transmite un mesaj de ordine. De seriozitate. „Dragi români nu e de glumit!”. E un lucru bun.
7. Magazinele au marfă suficientă cu mici excepții. Se organizează să restrângă posibilitatea de infectare. Am fost azi la un mare magazin și am trecut cu căruciorul printr-un filtru termic, peste un covor dezinfectant îmbibat cu soluție de clor, casierele aveau toate mănuși, măști și viziere! Am găsit pește proaspăt, fructe și legume de bună calitate, munți de hârtie igienică și spirt, carne variată, produse congelate. Nu am găsit făină și mălai. Dar dimineață au fost. Dacă s-ar extinde programul și noaptea pentru a spația clienții ar fi excelent. Dar nici așa nu e rău. Nu trăiești în magazine senzația apocalipsei!
8. Organizarea centrală în ariile medicale. Din nou – nu e perfectă. Dar e de departe cea mai completă și mai pragmatică pe care am văzut-o. Domenii extrem de diferite primesc instrucțiuni de adaptare la situația actuală: transplantul (cine s-ar mai fi gândit la asta acum?!), studiile clinice (adică acelea pentru care se aștepta cu lunile o aprobare din lipsă de personal), etc.