Foștii procurori ai DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea își așteaptă SENTINȚA. Sunt acuzați de represiune nedreaptă și cercetare abuzivă

Foștii procurori ai DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea își așteaptă SENTINȚA. Sunt acuzați de represiune nedreaptă și cercetare abuzivă
Foștii procurori DNA Ploiesti Lucian Onea (S) și Mircea Negulescu / FOTO - luju.ro
Publicat: 20/03/2023, 18:19

Săptămâna aceasta, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) dă sentința în dosarul în care au fost trimiși în judecată, împreună, foștii procurori la DNA Ploiești Mircea Negulescu și Lucian Onea, pentru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă.

Rechizitoriul scoate la iveală intimidări incredibile făcute de Negulescu și Onea pentru a-și putea duce la final înscenările, potrivit luju.ro.

“În prezența procurorului Negulescu, domnul procuror Onea mi-a spus următoarele: că sora mea ar putea fi arestată” –  (Rechizitoriu)

Aceasta este o cauză diferită față de cea în care Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru dosarul pe care i l-a fabricat ex-deputatului PSD Vlad Cosma, cauza în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) cere să se constate vinovăția lui Negulescu.

Astfel, potrivit sursei citate, miercuri, 22 martie 2023, Înalta Curte s-ar putea pronunța în dosarul în care Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăție sub formă participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Lucian Onea este acuzat de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăție, sub formă participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Este vorba despre cauza cunoscută în presă sub denumirea de „Dosarul Serghei Petrus”, care privește modul în care ex-deputatul Vlad Cosma a fost constrâns de către Onea și Negulescu să formuleze un denunț fals și să fabrice niște tabele cu alegători din Republica Moldova, care ar fi deținut și cetățenie română, și care ar fi fost chipurile mituiți de Sebastian Ghiță pentru a-l vota pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2014, scopul final al lui Mircea Negulescu și Lucian Onea fiind execuția fostului deputat Sebastian Ghiță.

Negulescu și Onea au fost trimiși în judecată în vara anului 2019, printr-un rechizitoriu întocmit de fosta procuroare SIIJ Adina Florea, după ce dosarul fusese început inițial de procuroarea PICCJ Elena Iordache.

Rechizitoriul (atașat integral la finalul articolului) prezintă detalii terifiante despre practicile și amenințările la care cei doi procurori au apelat pentru a fabrică dosarul vizându-l pe Sebastian Ghiță.

Modul de lucru a fost dezvăluit tot de către ex-deputatul Vlad Cosma, cel care a reușit să devoaleze și să destructureze gruparea de la DNA Ploiești, acesta relatând cum a fost presat de Mircea Negulescu și Lucian Onea să colaboreze cu ei, fiind avertizat că în caz contrar îi va fi arestată sora, și anume fosta deputata Andreea Cosma.

De exemplu, rechizitoriul reține următoarele: „Martorul Cosma Vlad Alexandru, audiat la dată de 30.03.2018, a declarat că prin luna august 2015, procurorii Onea Lucian și Negulescu Mircea l-au chemat la Direcția Națională Anticorupție împreună cu sora să, Cosma Andreea căreia i-au solicitat să formuleze un denunț incriminator «la adresa procurorului Tudose și a lui Ghiță Sebastian», motivat de faptul că au nevoie de aceste denunțuri pentru a influență instanța în referire la solicitarea de redeschidere a urmăririi penale în dosarul denumit mediatic «dosarul Papici» și în care făptuitori erau Ispas Constantin, Viorel Dosaru, Cosma Vlad și alții.

Nedorind să dea curs solicitării de a formulă un denunț mincinos, Cosma Andreea a fost amenințată de procurorul Onea Lucian că va fi învinuită într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești (adică de cei doi procurori) în perioada imediat următoare.

Drept urmare, în luna decembrie 2015, Cosma Andreea a fost pusă sub învinuire de către procurorul Savu Alfred, din cadrul aceleași structuri de parchet, cu privire la întocmirea unor acte notariale pe care le-a legalizat.

Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu s-a mai consemnat că martorul Cosma Vlad-Alexandru a asistat la momentul în care procurorul Negulescu Mircea «o învață pe o persoană, respectiv pe Alexe Răzvan, să formuleze o declarație de martor cu identitate reală, al cărei conținut era în referire la faptele imputate numiților Ispas, Ghiță și Tudose, asistând la redactarea acestei declarații».

Cu același prilej și având în vedere situația surorii sale, Cosma Vlad-Alexandru a semnat o declarație cu identitate protejată, al cărei conținut a fost dictat de procurorul Negulescu Mircea, dar al cărei cuprins, fapte și aspecte consemnate nu le-a cunoscut și nu le-a relatat.

De asemenea, martorul Cosma Vlad-Alexandru, fără voia să, a primit o identitate de martor, acordată de procurorul Negulescu Mircea, care i-a consemnat o declarație împotriva numitului Daniel Savu (candidat PSD, cercetat în dosarul cunoscut în media ‘dosarul tigăilor’), timp în care, în același birou, procurorul a consemnat și un denunț cu identitate reală pe numele lui Răzvan Alexe.

Pentru confirmarea aspectelor dictate în declarațiile celor doi martori, procurorul Negulescu Mircea a desfășurat o activitate de pregătire psihică a acestora pentru a putea face față unor răspunsuri dorite la întrebările relevante adresate de psihologul investit cu efectuarea unui test poligrafic de la Inspectorarul de Poliție Județean Buzău.

În luna aprilie 2015, în timp ce era procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Negulescu Mircea i-a solicitat martorului Cosma Vlad-Alexandru ‘să-i ajute, dacă nu prin a depune un document dat de cei doi procuroriu Negulescu și Onea – s.n. – la DNA, măcar cu constituirea/falsificarea unor tabele. Aceste tabele urmau să conțînă nume de persoane din Republica Moldova, era vorba despre persoane care ar fi simpatizat cu PSD, respectiv cu Victor Ponta că președinte și care ar fi primit banii din «dosarul Hidro», pentru a vota cu Victor Ponta că președinte’ (este vorba despre campania prezidențială din anul 2014).

Pentru a-l convinge pe Cosma Vlad-Alexandru să întocmească asemenea tabele în mod fals, procurorul Onea Lucian ‘l-a atenționat că sora lui’ poate fi inculpata și arestată într-un dosar penal în cazul în care ‘nu-i ajita cu depunerea la DNA a unui document pe care procurorul i-l înmâna’.

Totodată, procurorul Negulescu Mircea i-a indicat martorului modalitatea care documentele urmau să ajungă la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, «prin fax, pe poștă, pe stick, trimise din Republica Moldova de un cetățean indignat pe nume Serghei Petrus»”.

Vlad Cosma, amenințat că îi va fi arestată sora

În același rechizitoriu, procuroarea Adina Florea dezvăluie următoarele: „Astfel cum a declarat martorul denunțător Cosma Vlad-Alexandru la dată de 29 mai 2018, pe la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai 2015, inculpatul Negulescu Mircea i-a transmis martorului faptul că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror șef al DNA-ST Ploiești dorește să o aresteze pe Cosma Andreea într-o nouă cauza existența la DNA-ST Ploiești și că: «singură metodă prin care aș putea să o ajut pe sora mea ar fi să urmez sfaturile lui Negulescu Mircea, în sensul de a fi de acord să merg împreună cu el la sediul DNA-ST Ploiești, la domnul Onea Lucian Gabriel și să ascult propunerea acestuia din urmă».

Declarația consemnată a lui Cosma Vlad Alexandru la dată de 29 mai 2018 referitoare la întâlnirea care a avut loc în biroul inculpatului Onea Lucian Gabriel, în prezența inculpatului Negulescu Mircea are următorul conținut:

«în prezența procurorului Negulescu, domnul procuror Onea mi-a spus următoarele: că sora mea ar putea fi arestată într-un dosar instrumentat de DNA – ST Ploiești despre care eu sau familia mea nu aveam cunoștință la momentul respectiv și mi-a spus că, dacă doresc să nu se întâmple acest lucru, atunci trebuie să îl ascult cu atenție și să îl ajut în manieră în care îmi va preciza dansul.

În acest comtext, mi-a arătat o hârtie, despre care mi-a spus că emană de la Sebastian Ghiță și că ar conține scrisul lui Sebastian Ghiță și mi-a explicat că are legătură cu alegerile prezidențiale.

Totodată, procurorul Onea mi-a spus că dorește că eu, cu numele meu de Cosma Vlad, să depun acel înscris la Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești, iar a două cerință/solicitare pe care mi-o adresa, era că eu să întocmesc niște tabele care să includă în mod nereal niște presupuși cetățeni din Republica Moldova, care aveau cetățenie română și care ar fi primit mită electorală de la Sebastian Ghiță pentru alegerea lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014.

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că Onea Lucian este procurorul care mi-a arătat foaia ce conținea, după cum spunea el, scrisul lui Sebastian Ghiță, tot el este cel care mi-a solicitat s-o depun la Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești, tot el mi-a spus să întocmesc eu tabelele despre care am vorbit mai sus și care să se coroboreze cu foaia pe care mi-o arătase.

Procurorul Onea și procurorul Negulescu împreună mi-au spus ce anume trebuie să conțînă tabelele, respectiv numele presupușilor alegători care primiseră mită în formă despre care am arătat mai sus, și numărul de telefon. Reamintesc faptul că eu eram sub control judiciar aplicat de procurorul Onea, nu aveam voie să ies din țară, este adevărat că mă ocupasem de alegerile prezidențiale pentru Victor Ponta, dar la nivelul județului Prahova.

În acest context, i-am spus procurorului Onea tocmai ceea ce am relatat mai sus, și faptul că: întrucât nu puteam ieși din țară nu aveam habar ce s-a întâmplat în Republica Moldova în contextul prezidențialelor pentru Ponta.

Totodată, i-am spus că nu doresc să dau curs celor solicitate, în sensul de a depune insrisuri, de a constitui și depune tabelele despre care am vorbit mai sus.

Că să clarific: ceea ce am înțeles eu în contextul întâlnirii și al discuției avute cu cei doi procurori în biroul domnului Onea, așa cum am arătat mai sus – procurorii, amândoi aveau nevoie de mine pentru a depune înscrisul despre care ei spuneau că îi aparține lui Ghiță, dar care se află deja în posesia lui Onea, dintr-o sursă pe care eu nu o cunosc: depunerea de către mine a acestui înscris ar fi atestat un mod legal de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție – ST Ploiești, deci o primire a acestui înscris în evidențele structurii Direcției Naționale Anticorupție – ST Ploiești, printr-un mijloc legal.

Totodată, mai era necesar că eu să întocmesc tabelele despre care am vorbit mai sus și să le depun pentru că acestea să provină/parvină legal la Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești și să se coroboreze că substanță cu înscrisul lui Sebastian Ghiță.

Din punctul meu de vedere, nu era legal ceea ce îmi solicitau: le-am explicat celor doi procurori motivele pentru care nu pot să fac acest lucru, am detaliat mai sus și, în consecință, am refuzat ceea ce mi s-a solicitat.

După acest refuz al meu, Onea Lucian Gabriel a reluat seria de amenințări cu privire la libertatea surorii mele, iar pentru a aplana situația, Negulescu a intervenit și a încercat într-un dialog cu Onea Lucian de față cu mine să găsească o altă modalitate de punere în practică a demersului prin care Onea ar fi obținut în mod legal hârtiile respective.

Vreau, de asemenea, să precizez faptul că, la momentul pe care eu l-am relatat mai sus (al discuției dintre mine și Negulescu la restaurant, dintre mine și Onea și Negulescu la biroul din DNA) eu nu știam dacă sora mea are sau nu vreun dosar în lucru la Direcția Națională Anticorupție – ST Ploiești’”.

Textele de mai sus reprezintă doar o parte din mărturiile cuprinse în rechizitoriu care dezvăluie modul de lucru și tacticile abuzive ale procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea. Concluziile procurorarei SIIJ Adina Florea în ceea ce-i privește pe cei doi sunt acuzatoare:

„Din analiza întregului material probator este evident că inculpațîi au utilizat diverse forme de constrângere asupra membrilor familiei Cosma, pe care îi anchetau, profitând de prerogativele de putere cu care au fost investiți și care le-au permis să acționeze asupra libertății de voință a martorului denunțător Cosma Vlad Alexandru. (…) Inculpații Negulescu Mircea și Onea Lucian Gabriel au interferat, fie în mod explicit, fie persuasiv, asupra libertății de voință a martorului denunțător Cosma Vlad Alexandru căruia i-au cerut să formuleze denunțuri mincinoase; să declare mincinos cu privire la persoane și împrejurări de fapt care nu corespundeau realității; să dobândească alte identități sub protecția cărora să declare chiar împotriva propriei sale persoane.

Aceste interferențe s-au manifestat datorită faptului că inculpații Negulescu Mircea și Onea Lucian Gabriel au acționat într-un mod profund arbitrar și au profitat, în toate cazurile, de situațiile personale sau ale membrilor familiei martorului denunțător Cosma Vlad Alexandru, în sensul că atât tatăl, cât și sora acestuia aveau calități procesuale în dosare penale instrumentate de DNA – ST Ploiești concomitent cu plăsmuirea materialului probator cu privire la denunțul formulat în numele persoanei «Serghei Petrus».

Este de domeniul evidenței faptul că cei doi inculpați au transformat actul de justiție într-o activitate personală realizată după bunul plac, fără nicio limita morală, judiciară și umană.

Autoritatea cu care au fost investiți inculpațîi Negulescu Mircea și Onea Lucian Gabriel urmă să asigure aflarea adevărului, lămurirea unor situații care, datorită împrejurărilor faptice intră în sfera ilicitului penal și nu că urmare a creării unor scenarii de către înseși persoanele chemate să cerceteze dacă acele situații de fapt dobândesc sau nu caracter penal.

Ceea ce au întreprins cei doi inculpați, respectiv creare de scenarii determinante pentru inculparea unor persoane nevinovate, folosindu-se în elaborarea acestor scenarii de situația judiciară a unor oameni, relevă manieră profund nelegală în care cei doi inculpați au acționat, precum și faptul că aceștia au inlcuit spiritul și litera legii cu propriile lor voințe și dorințe.

Este evident că acțiunile inculpatului Negulescu Mircea, exercitate asupra unor persoane urmărite penal și/sau asupra cărora se dispusesera măsuri preventive pe parcursul derulării unor proceduri judiciare, au fost de natură să producă acelor persoane temeri puternice și au orientat acțiunile celor asupra cărora se manifestau acțiunile inculpatului, în sensul dorit de acesta.

Acțiunile inculpaților Negulescu Mircea și Onea Lucian Gabriel au avut un caracter grav întrucât au vizat, de fiecare dată, libertatea de voință a martorului denunțător Cosma Vlad Alexandru sau libertatea persoanelor apropiate martorului denunțător”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Surpriza din servieta diplomat. Marele secret al lui Nicolae Ceaușescu
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
De ce caii sunt considerați „un fel de Internet antic”