Fundația Țiriac lansează o nouă inițiativă educațională cu tematică sportivă, disponibilă sub formă de podcast: Școala Sportivă
Fundația Țiriac își dezvoltă acțiunile de încurajare a practicării sportului în rândul copiilor, lansând un podcast cu invitați dintre cele mai relevante nume din lumea sportului local și internațional.
În cadrul seriei de interviuri intitulate „Școala Sportivă”, mai multe personalități își vor împărtăși părerile și experiențele privind practicarea sportului încă din copilărie. Scopul podcastului „Școala Sportivă” este de a deveni cea mai completă sursă locală de educație sportivă în rândul tinerilor.
Primul episod al seriei de podcasturi îl va avea că invitat special pe Ion Țiriac, podcastul urmând a fi lansat cu ocazia zilei sale de naștere, în data de 9 mai.
În cadrul discuției, Ion Țiriac a furnizat sfaturi pentru părinți, a rememorat experiențe personale din copilărie și din carieră să sportivă, a abordat subiecte relevante privind importantă sportului pentru cei mici și principiile după care s-a ghidat în angrenarea propriilor copii în activitățile sportive.
“În școlile din Statele Unite ale Americii elevii sunt pregătiți pentru viață. Pe lângă sferA academică, care reprezintă o treime din traseul educațional, elevii sunt îndrumați către crearea de conexiuni sociale, activitate care le ocupă o altă treime din program. Ultima treime a timpului este dedicată sportului, prilej cu ocazia căruia beneficiază de o dezvoltare fizică armonioasă. Fiecare părinte ar trebui să conștientizeze că fără sport și implicit un corp sănătos, un copil nu poate avea o viață normală, indiferent cât de bun ar fi în alte domenii”, a declarat Ion Țiriac în cadrul interviului.
Podcastul „Școala Sportivă” va fi disponibil pe platformele de streaming audio Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
“Sportul înseamnă, înainte de orice, educație: de la copiii care învață să meargă în picioare și lovesc mingea a două zi, la campionii mondiali și olimpici. Din curtea școlii, în parcuri, de pe arenele de zeci de mii de locuri până la terenurile a căror bare ale porților înseamnă două pietre. Sportivii, foștii sportivi, antrenorii, managerii și psihologii care vor fi invitați la microfonul podcastului vor avea ocazia de a ne împărtăși din experiență lor profesională. Lucruri învățate în momentele de glorie, în momentele de presiune, la victorie, la eșec și din fiecare minut petrecut la nivel înalt. Școală Sportivă este despre ce poți învață din ce au învățat la rândul lor oamenii din sport de-a lungul carierelor acestora”, a declarat Mircea Meșter, moderatorul podcastului.
Proiectul este susținut de către Hyundai și este realizat în colaborare cu Mircea Meșter, jurnalist auto și cronicar sportiv.
Ne bucură faptul că putem susține un demers educațional în zonă sportivă, dedicat atât celor mici, cât și părinților acestora. Demersul se pliază pe valorile mărcii Hyundai în materie de educație pentru publicul tânăr, către care inspirăm la rândul nostru sustenabilitate și alegeri prietenoase cu mediul, în scopul unei vieți sănătoase pentru generațiile curente și viitoare”, a adăugat Teodor Brusalis, Director General al Hyundai Auto România.
Fundația Țiriac, împreună cu sponsorii Allianz-Țiriac, Dedeman, Skoda, și Simona Halep, susține în mod gratuit programe de pregătire în patinaj, hochei și gimnastică pentru copii și este implicată în multiple activități ce au că menire susținerea sportului în rândul celor mici, promovând un stil de viață activ și sănătos.