Generația Tech, o tehnologie de inteligență artificială care te ajută să înveți și să te angajezi. Iată prima promoție, tineri din Suceava și Sibiu
Generația Tech a anunțat rezultatele celei mai recente ediții a programului, care a pregătit peste 500 de tineri din Suceava și Sibiu pentru cariere în programare, dezvoltare web, management de proiect și marketing digital. Această ediție a programului a reușit să aducă împreună învățarea asistată de inteligență artificială și proiectele practice, marcând astfel o premieră națională.
O călătorie de învățare și conectare
Digital Nation dezvoltă de peste 10 ani o experiență cât mai interactivă a participanților în călătoria lor de antrenare a abilităților practice. Numiți exploratori, participanții au interacționat activ cu comunitatea și partenerii programului, pregătindu-se pentru o carieră de succes.
În timpul celor patru luni de învățare, participanții din ediția Sibiu-Suceava au reușit să rezolve 1.500 de provocări practice, adunând 171.000 de puncte de cunoaștere și peste 2 milioane de puncte de activitate în platforma dedicată. Acest lucru subliniază încă o dată faptul că viitorul educației se axează pe tehnologie și dorința de a face parte dintr-o comunitate activă care transformă învățarea într-o experiență captivantă.
Mentoratul a fost esențial în această experiență, cu 350 de cursanți prezenți la peste 225 de antrenamente live și alte 300 de ore pe platforme. Iar odată cu introducerea asistentului AI, Generația Tech devine primul program național de formare la această scară, care oferă sprijin personalizat 24/7.
Angajabilitate și proiecte practice
După cele patru luni de învățare, exploratorii au pus în practică abilitățile dobândite prin proiecte practice, în colaborare cu partenerii programului. Două echipe au fost formate, cu membri specializați în project management, dezvoltare web, design web, java, javascript și marketing digital.
Unul dintre aceste proiecte, „Vibes„, a avut un succes remarcabil, prin site-ul web creat pentru evenimentul Vibes Fest 2023, care a ajuns la peste 1 milion de oameni online. Acest festival unic de comunitate și educație, în care Generația Tech a jucat un rol esențial, a reunit peste 8000 de tineri în Piața Sfatului din Brașov, oferind interacțiuni cu mentori, experiențe foto-video, jocuri, spectacole laser și concert Subcarpați.
De asemenea, echipele au dezvoltat un proiect de tip smart-city care constă într-o platfromă ce poate monitoriza terenurile de sport dintr-un oraș și reușește să pună la dispoziția locuitorilor posibilitatea de organizare a turneelor și campionatelor locale. Soluția va fi implementată prima dată în municipiul Brașov, în cadrul proiectului municipalității „Baschet în Brașov”.
Poveștile inspitaționale nu lipsesc nici din ediția Sibiu – Suceava
Participanții Generației Tech nu sunt doar cursanți, ci exploratori activi într-o comunitate din ce în ce mai unită, în care fiecare poate deveni sursă de inspirație pentru ceilalți.
Georgiana ne-a împărtășit cum acest program i-a clarificat direcția profesională și i-a deschis uși noi. Feedback-ul constant din partea mentorilor i-a fost de ajutor în dezvoltarea sa profesională. Află povestea ei aici.
Poveștile exploratorilor sunt șlefuite și publicate blogul Generației Tech și pe rețelele de socializare, oferind inspirație tinerilor care vor să își transforme viața profesională, dar au nevoie de curaj.
În momentul în care am luat decizia să particip la program eram cumva dezorientată în legătură cu ceea ce o să fac pe viitor pentru a putea să devin un junior front end developer. Iar spre finalul acestui program doresc să reușesc să dobândesc toate cunoștințele necesare pentru a putea fi angajată și chiar să îmi găsesc un post de junior. Până acum am înțeles mult mai bine drumul pe care vreau să merg, și pașii pe care îi am de făcut pe acest drum. – ne-a împărtășit și Teodora, explorator din comunitatea Generația Tech.
Încredere și Planuri Mari cu Partenerii Strategici
Această ediție a Generației Tech, susținută de BRD – Groupe Société Générale și ROMGAZ, este o dovadă clară că investiția în tineri, educație și tehnologie poate schimba viitorul României. Misiunea Digital Nation, de revitalizare a orașelor mici și medii din România, este activ susținută de partenerii care se implică în acest proces de construcție a viitorului digital al tinerilor. Ambiția Digital Nation, alături de partenerii săi strategici, este aceea de a susține alți 30.000 de tineri în următorul an prin Generația Tech.