Grupul VOUĂ, spectacol-eveniment la sfârșit de an: „Sărbători cu… zâmbet”

Publicat: 18 12. 2023, 14:09
Actualizat: 18 12. 2023, 14:09

Grupul VOUĂ surprinde la sfârșit de an cu un nou spectacol – „Sărbători cu… zâmbet” -, o premieră absolută care se va derula joi, 21 decembrie, în „The Pub”, în spatele spatele statuilor de la Universitate (fostul „Trocadero”).

După mai bine de patru decenii de activitate, Grupul VOUĂ nu și-a pierdut din legendara incisivitate, iar spectatorii se vor convinge, încă o dată, că afirmația este acoperită de o realitate în care umorul și buna dispoziție caracterizează fiecare minut.

Sâmbătă, 16 decembrie, la -5 grade Celsius, Grupul VOUĂ a susținut, la Târgu Jiu, un spectacol care i-a încântat, realmente, pe toți cei prezenți, indiferent de vârstă.

La acest spectacol de final de an, părinții pot veni însoțiți de copii, iar Adrian Fetecău, liderul VOUĂ, spune că nu există „teama că micuților li se va face, pe scenă, educație sexuală explicită”.

„Astfel, membrii Grupului VOUĂ vor demonstra tuturor celor prezenți că umorul de calitate încă rezistă într-o Românie tot mai «manelizată»!”, a mai declarat Adrian Fetecău.

Grupul VOUĂ a avut șansa uriașă ca două spectacole – din ‘88 și ’89 – să-i fie înregistrate integral, aproape clandestin”

Adrian Fetecău, omul care a creat trupa la începutul anului 1982, atunci când era student în anul V la Politehnica bucureșteană, a vorbit în primele cinci episoade ale unui serial-eveniment despre atmosfera de teroare din societatea comunistă, în perioada când a apărut Grupul VOUĂ, integrat în mișcarea culturală studențească și transformat într-o adevărată formă de dizidență față de regimul ceaușist.

Pe canalul de YouTube ”Compania Teatrală Vouă” poate fi descoperită, într-un lung serial, ”Istoria Vouă”, trupa inconfundabilă a cărei activitate se întinde pe durata a mai bine de patru decenii.

Adrian Fetecău declară că, la momentul înființării grupului, în România abia apăruseră camerele video, iar aceasta a fost ”o șansă uriașă”.

”În condițiile în care de-abia apăruseră în România camerele video, Grupul VOUĂ a avut șansa uriașă ca două spectacole – din ‘88 și ’89 – să-i fie înregistrate integral, aproape clandestin, în săli înțesate de studenți”, își amintește fondatorul Grupului Vouă.