Guvernul Ciolacu alocă 1,5 miliarde de euro pentru ca românii să își poată reduce factura la curent
PSD și-a asumat, odată cu intrarea la guvernare, să ii protejeze și sprijine pe românii vulnerabili și mai ales pe cei cu venituri mici și medii. Guvernul Ciolacu se ține de cuvânt și va aloca 300 milioane de euro bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în formă de bonuri valorice pentru susținerea consumatorilor de energie vulnerabili. Banii se vor adăuga deja celor disponibili prin programul Casa Verde Fotovoltaice, iar granturile au parcurs etapa de consultare publică şi se află în proces de definitivare pentru lansarea apelurilor de proiecte.
Noile sume alocate de PSD, destinate exclusiv consumatorilor de energie vulnerabili
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a inițiat, în urmă cu o lună, consultări publice pentru ghidurile solicitantului, vizând îmbunătățirea eficienței energetice exclusiv pentru consumatorii de energie vulnerabili. Conform Legii 226/2021, consumatorul vulnerabil cheltuiește peste 10% din venituri pe energie, necesitând protecție socială suplimentară.
Schemele de granturi din Componentele 16 – REPowerEU vor oferi bonuri valorice pentru utilizarea energiei regenerabile și pentru creșterea eficienței energetice a gospodăriilor vulnerabile. Toate proiectele vor trebui finalizate în maximum 2 ani.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Guvernul Ciolacu sprijină, pe lângă populație, și investitorii în energie verde
Guvernul dorește să aloce bani din fondul de modernizare ca investitorii care au construit parcuri fotovoltaice și eoliene în România să aibă până la 25% capacități de stocare până în 2027.
În iunie, Fondul pentru modernizare al Uniunii Europene a alocat României 1,1 mld. euro pentru modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, industrie și transporturi, și îmbunătățirea eficienței energetice. Aceasta reprezintă cea mai mare alocare dintr-un total de 2,4 miliarde de euro destinați unui număr de șapte state membre UE.
Bani europeni asigurați de PSD atât pentru producția de energie verde, cât și pentru stocare
Din cei 1,1 mld euro, investițiile prioritare includ 250 mil. euro pentru dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile: solară, eoliană și hidro și 100 mil. euro pentru susținerea firmelor din agricultură și industria alimentară în crearea de capacități noi de producție solară și eoliană, cu sau fără baterii de stocare.
La 15 iulie, Guvernul Ciolacu a semnat încă 24 de contracte de finanţare în cadrul apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Valoarea totală a proiectelor finanţate depășește 13,6 mil. euro, valoarea totală a finanţării din Fondul pentru modernizare este peste 12,4 mil. euro, iar capacitatea totală instalată este de 9,55 MW.
CITEȘTE ȘI:
Efectele guvernării PSD: venituri mai mari și reduceri de prețuri la alimentele de bază