Halucinant! Un bărbat din India trăiește cu o păpușă de silicon care seamănă cu soția moartă! Însă, se pare că acest lucru bizar a fost una dintre ultimele dorințe ale soției sale.
Tapas Sandilya este pensionar și locuiește în India. Bărbatul și-a pierdut soția în vârstă de 39 de ani în anul 2021, în timpul pandemiei de Covid-19.
Indrani, soția bărbatului, a fost dusă la spital și izolată, însă medicii nu au mai avut ce să facă pentru ea. Din nefericire, nici soțul său nu a putut să îi fie alături când a murit, din cauza restricțiilor din timpul pandemiei, relatează stirileprotv.ro.
Însă, înainte să moară femeia a avut o dorință bizară, iar bărbatul s-a decis să îi îndeplinească cel puțin una dintre ultimele dorințe ale soției sale. Așadar, aceasta a început să caute un artist care ar putea crea o statuie din silicon inspirată după mărimea naturală a lui Indrani.
El a declarat că în urmă cu zece ani, când se aflau într-o vizită și au văzut statuia în mărime naturală a lui AC Bhaktivedanta Swami.
”Atunci, Indrani mi-a spus că și-ar dori o statuie similară dacă va muri înaintea mea”, a povestit el.
După șase luni și 3.000 de dolari cheltuiți, bărbatul și-a îndeplinit dorința, iar acum locuiește alături de păpușa în mărime naturală, care arată exact ca soția sa decedată.