Hubert Thuma anunță că locuitorii din Afumați și Găneasa vor avea apă și canalizare (P)
Președintele Consiliului Județean Ilfov a anunțat că locuitorii din alte două localități din județ, Afumați și Găneasa vor beneficia de apă și canalizare.
Hubert Thuma a anunțat pe Facebook faptul că ”încă două localități din județ vor avea apă și canalizare: Afumați și Găneasa. Operatorul regional a depus deja cererea de finanțare pentru aproape 50 de milioane de euro și așteaptă răspuns luna viitoare. Dacă proiectul va fi aprobat, peste 16.000 de oameni vor beneficia de alimentare cu apă și aproape 12.000 vor avea canalizare.
În Găneasa, proiectul depus de Apă Canal Ilfov vizează localitățile Găneasa, Moara Domnească și Cozieni. Săpăturile ar trebui să înceapă anul viitor. Primăria Găneasa a depus proiect separat pentru Piteasca și Șindrilița, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”a promis președintele Consiliului Județean Ilfov.
De asemenea, Hubert Thuma promite dezvoltarea rețelei de apă – canal în Ilfov:
”O veste buna și pentru locuitorii din 1 Decembrie, Berceni, Copăceni, Dascălu, Dărăști, Ștefănești și Voluntari: operatorul regional ApaVol a depus cerere de finanțare pe bani europeni, pentru apă și canalizare” se arată în comunicatul Consiliului Județean Ilfov.