Prima pagină » Diverse » IN MEMORIAM – Vasile Berci

IN MEMORIAM – Vasile Berci

IN MEMORIAM - Vasile Berci

“Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun de la domnul Vasile Berci, care a ocupat din 1996, vreme de un an, funcția de prefect al județului Maramureș. Cel care a fost profesor de istorie, director de școală, director coordonator al școlilor din comună, prefect și deputat în mai multe mandate, a trecut la cele veșnice la data de 19 februarie 2025. De-a lungul carierei sale, a demonstrat profesionalism, integritate și devotament față de județul nostru, lăsând în urmă roadele implicării sale. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite Instituția prefectului.

Vasile Berci s-a născut în data de 16 februarie 1946, în comuna Călinești, Maramureș. Și-a început cariera ca profesor suplinitor de istorie la Școala din comuna natală, Călineşti. A ocupat vreme îndelungată funcția de director la Şcolile din Văleni şi Călineşti. În anul 2018, într-una dintre ultimele sale apariții publice, în semn de recunoaștere și apreciere pentru devotamentul său față de activitatea didactică, școala din Călinești a primit numele său, profesorul de istorie Vasile Berci fiind considerat un reper al procesului educațional.

În anul 1993 a intrat în politică, ca membru al PNȚCD, iar din 1994 până în 2001 a fost vicepreședinte și președinte al filialei județene Maramureș iar din 2001 a fost membru PNL. A fost prefect al județului Maramureș (24 decembrie 1996 – 31 octombrie 1997). În timpul mandatului său a înființat în Baia Mare, filiala Universității Vasile Goldiș din Arad, Liceul maghiar Nemeth Laszlo din Baia Mare și Liceul ucrainean Taras Sevcenko din Sighetu Marmației. A fost consilier județean între 2004-2008 și deputat de Maramureș în Parlamentul României, în trei legislaturi (1996-2000, 2008-2012, respectiv 2012-2016).

A fost unul dintre politicienii de veche generație, care a slujit cu demnitate și devotament comunitatea pe care a reprezentat-o în Parlamentul României. Pentru cei care doresc să-și ia rămas bun, sicriul este depus la capela Cimitirului Bellu Catolic din București, iar înmormântarea va avea loc luni, 24 februarie 2025, la ora 13: la cimitirul Bellu Catolic.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Autor