Incendiu la capela unui spital din Iași, din cauza unei lumânări. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere (FOTO)
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la capela Spitalului „Elena Doamna” din Iași, din cauza unei lumânări.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, la fața locului s-a acționat cu trei autospeciale de stingere, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp de pompieri.
Aceștia au pecizat că nu a fost necesară evacuarea persoanelor și nici nu s-au înregistrat pagube însemnate, arzând doar câteva materiale combustibile.
CITEȘTE ȘI:
- Raed Arafat, despre spitalul timișorean vegheat în permanență de ISU: Nicăieri în lume nu există să păzești o clădire cu o mașină de pompieri
- Procurorii DNA au deschis un dosar penal după incendiul de la Institutul „Matei Balș”, soldat cu 20 de morți. Există indicii că s-au comis fapte de corupție
- Dosarul incendiului de la ATI Piatra Neamț: Zeci de expertize au fost efectuate de procurorii de la Parchetul General