Prima pagină » Diverse » INSPIRAȚIONAL. Orașul care a renunțat la plastic. Cum a reușit în mai puțin de un an

INSPIRAȚIONAL. Orașul care a renunțat la plastic. Cum a reușit în mai puțin de un an

10 mart. 2020, 11:39, Diverse
INSPIRAȚIONAL. Orașul care a renunțat la plastic. Cum a reușit în mai puțin de un an

Efectele nocive ale folosirii plasticului sunt din ce în ce mai vizibile, mai ales în orașele de coastă precum Penzance. În 2016, la nivel global au fost produse peste 320 milioane de tone de plastic, cifre care se pot dubla până în 2034, conform Surfers Against Sewage.

Aproximativ 8 milioane de produse din plastic ajung zilnic în oceane, iar multe dintre ele își fac drum spre plaje. În Penzance, inițiativa de a transforma orașul în unul plastic-free a fost condusă de jurnalista Rachel Yates. Șocată de cât de mult plastic a găsit în timpul campaniilor de curățare a plajelor, pe care le-a organizat în perioada 2014-1027, ea și-a luat angajamentul de a schimba gândirea locuitorilor de aici.

Pentru a primi statutul de „fără plastic” și a deveni primul oraș din Marea Britanie care îl obține, organizația Surfers Against Sewage i-a cerut lui Rachel să convingă cel puțin 12 întreprinderi din cele 800 din Penzance să elimine câteva tipuri de materiale din plastic de unică folosință: saci, paie, căni de cafea, ambalaje și să le înlocuiască cu produse mai prietenoase cu mediul, precum paiele din hârtie, pungile din pânză și cănile reutilizabile.

Peste 125 de mici companii au renunțat la folosirea plasticului

A îndeplinit obiectivul în termen de șase luni, iar alte companii au decis să se alăture celor 12 companii, scrie HuffPost. În prezent, peste 125 de cafenele, hoteluri, pensiuni și vânzători ambulanți încurajează clienții să aducă propriile recipiente pentru lapte, carne, alimente, produse de curățenie.

Rachel Yates lucrează acum pentru SAS în campania națională de recrutare a mai multor comunități fără plastic.

„Chiar și în Penzance, avem încă localuri mari care dau căni și pungi de plastic. Nu putem face asta peste noapte, dar trebuie să o facem pas cu pas. Sperăm să reușim să punem bazele pentru ceva durabil”, a punctat activista.

Sursa foto: Unsplash.com