Întâlnire strict secretă între președintele Igor Dodon și oligarhul Vladimir Plahotniuc, condamnat de justiția din Moldova/ Ce dezvăluiri fac jurnaliștii de investigație despre locul și modul în care ar fi decurs întrevederea

Publicat: 09 10. 2020, 16:34
Sursa FOTO: Ziarul Național

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și oligarhul Vladimir Plahotniuc s-ar fi întâlnit la sfârșitul lunii august în Grecia. În operațiune ar fi fost implicat și oligarhul bulgar Vasil Bojkov, care i-ar fi pus la dispoziție lui Dodon iahtul său, pentru a se deplasa la întâlnirea cu Plahotniuc, scrie Ziarul Național, care prezintă mai multe dovezi din care rezultă sincronizarea traseului celor doi. Dezvăluirea făcută de jurnaliștii din Republica Moldova vine în contextul în care judecătorii moldoveni au emis un mandat de arestare în lipsă pentru Plahotniuc, acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grup criminal. 

Potrivit investigației făcute de publicația din Republica Moldova, întrevederea a avut loc la hotelul Pomegranate, din peninsula grecească Halkidiki. Hotelul îi aparține oligarhului Igor Ceaika, un prieten al lui Igor Dodon și partener de afaceri al fratelui acestuia – Alexandru Dodon.

Plahotniuc, acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grup criminal

Întâlnirea ar fi avut loc în contextul în care judecătorii moldoveni au emis pe 22 mai 2020, mandat de arestare (în lipsă) pe numele controversatului oligarh, Vladimir Plahotniuc, ex-lider al Partidului Democrat din Moldova. Plahotniuc este acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grup criminal. Două din aceste infracțiuni fac parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care învinuitul riscă până la 15 ani de pușcărie, scria Deutsche Welle la acea dată.

La mijlocul lunii martie 2020, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA și că se întreprind „măsurile necesare pentru a fi deportat”. În acea perioadă, procurorul Stoianoglo spunea că Plahotniuc nu poate fi extrădat acum, deoarece nu există un acord de asistență juridică între Republica Moldova și SUA. „Totul trebuie realizat prin încheierea acordului de colaborare între SUA și Moldova”, spunea atunci procurorul general – în contrast cu președintele Igor Dodon, care spunea că Moldova ar fi cerut deja extrădarea lui Plahotniuc.

Oligahul moldovean este căutat și de către organele de drept din Rusia. În august 2019, Judecătoria regiunii Tversk din Moscova a emis mandat de arestare din oficiu pe numele lui Plahotniuc la solicitarea Ministerului rus de Interne, care îl cercetează pe Plahotniuc pentru implicare în spălare de bani (ar fi vorba de peste 37 miliarde de dolari, scrie Deutsche Welle).

Președintele Igor Dodon a călătorit în Grecia cu pretextul că s-ar duce la Muntele Athos

Sursele Ziarului Național menționează că Dodon și Plahotniuc s-au aflat în zonă în același timp. În timp ce Plahotniuc a ajuns în Salonik cu un zbor privat luat de la Berlin, Dodon s-ar fi deplasat la locul întâlnirii cu un yaht pe care i l-a pus la dispoziție oligarhul bulgar Vasil Bojkov. Președintele ar fi luat iahtul din portul Uranopolis, care este și poarta maritimă a muntelui Athos, acolo unde Dodon se afla în acea perioadă.

Sursa FOTO: Ziarul Național

„Călătoria ad-hoc pe Muntele Athos a președintelui Igor Dodon de la finele lunii august curent ar fi fost doar un pretext pentru public. Deși șeful statului și-ar fi dorit să țină în secret vizita respectivă, pe 28 august 2020 a fost nevoit s-o anunțe printr-un anunț plasat pe pagina sa de Facebook. O călătorie inopinată, neplanificată, despre care nu s-a anunțat din timp și care a fost pregătită în mare grabă de către oamenii președintelui.

Igor Dodon neagă vehement întâlnirea cu Plahotniuc

„Din 2019, din luna iunie, data de 7 iunie… au fost și acele înregistrări renumite… Ultima întrevedere am avut-o cu domnul Plahotniuc pe 7 iunie 2019. Sper foarte mult că următoarea întrevedere, dacă va avea loc, poate avea loc în unul dintre penitenciarele din R. Moldova”, a declarat Igor Dodon pentru Ziarul NAȚIONAL.

Bojkov este proprietarul Loteriei Naționale a Moldovei și, potrivit unor dezvăluiri din cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, s-ar fi întâlnit chiar el cu Plahotniuc în urmă cu câteva săptămâni. Contactat de jurnaliști, Dodon a negat că l-ar fi văzut recent pe Plahotniuc, menționând că ultima întrevedere dintre cei doi a avut loc la 7 iunie 2019.

„Ambii se întâlnesc la hotelul lui Ceaika, din Halkidiki, unde Dodon e adus de barca unui oligarh fugar bulgar, prieten și partener al lui Plahotniuc, semn că Plahotniuc a fost cel care a solicitat întâlnirea și a organizat-o. După această întâlnire, Plahotniuc zboară cu același avion 9A-JSC, pe 31 august, la București, unde la început de septembrie e filmat în Aeroportul Otopeni”, mai scrie Ziarul Național, care precizează că la această întâlnire de taină ar fi participat și un oficial de rang înalt de la Kremlin.